Respiro
Am plans in inima mea pana nu au mai ramas lacrimi. ca un canion golit de curgerea apei sufletul mi-a ramas gol in soare, reflectandu-i lumina. Malurile au inceput sa se usuce si sa crape pe alocuri si pasarile sa zboare tot mai sus prin inima mea. Printre crapaturi au iesit fire de iarba - sperante ale viitorului, inceputuri noi. Totul e fraged si ars de timp totodata, golit si primenit, noul si vechiul se imbina in sfarsit cu tot ce au mai curat. Privesc inainte, spre zarile intinse si simt cum imi desfac drumurile salbatece si neumblate inca catre Necunoscut. Intr-o zi, vor veni calatori... Intr-o zi, un suflet aprig, nomad se va recunoaste in acest tinut salbatec. Cerul imi canta si singuratatea de acum imi face bine; Intr-o zi focurile se vor aprinde, talpi noi vor strabate coridoarele acestui suflet si cantecul acestui cer se va-mpleti cu alte cantece de bucurie si de libertate de dragoste, de speranta, de inalt si de dor. Ma infasor in cer...