♥ ARTA-FEMINITATII ♥

Oamenii sunt neferici ț i pentru că nu fac dragoste. Dacă oamenii ar face dragoste în fiecare zi, ar fi cu adevărat fericiți. Dacă am fi fost învățați, încă de timpuriu, că după ce te trezești,  mergi la baie și te speli pe dinți, următorul lucru pe care trebuie musai să-l faci e să te desfeți, făcând dragoste, am fi fost mult mai fericiți. Am fi zâmbit unii celorlalți, în timp ce ne îndreptăm dimineața, grăbiți, spre serviciu, am fi răspuns cu bunăvoință la orice întrebare incomodă! De fapt nici nu ar mai exista întrebări incomode pentru că am fi împliniți, ființa noastră s-ar scălda într-un preaplin de beatitudine! Dacă nu ni s-ar fi spus, unora, în unele circumstanțe, că a face dragoste e un păcat, ci că e cel mai minunat lucru pe care îl poți face cu ființa iubită, am fi fost plini de strălucire. Ce te poate uni mai profund cu misterul ființei pe care o adori, cum îi poți descoperi altfel calitățile enigmatice ale sufletului decât privindu-i ochii plini...

V-ați cunoscut. Ați început să ieșiți împreună. V-ați sărutat. Și apoi ați devenit iubiți. Și vă mutați împreună. Așa e? Mulți dintre noi nici nu mai punem la îndoială succesiunea deja clasică a evenimentelor. Dacă o relație merge bine, ne luăm un apartament împreună sau trecem deja la etapa căsătoriei, cu toate implicațiile ei. Te-ai întrebat dacă mutatul împreună este cea mai bună decizie pe care o poți lua, pentru a ajunge să te bucuri de acea relație armonioasă pe care cu toții ne-o dorim? După aproape zece ani în care am locuit împreună cu iubitul meu, m-am mutat pentru prima dată, într-un loc doar al meu. În sfârșit liniște! În sfârșit libertate! În sfârșit față în față cu mine însămi, exact așa cum sunt eu, în deplina mea naturalețe! Fără a mai face niciun efort de a fi într-un anume fel pentru că iubitul meu era în aceeași cameră cu mine. Cum am început să îmi petrec timpul exact așa cum îmi doream, să îl împart în funcție de prioritățile mele, să îl petrec cu ...

    [...]Râdeam cu o prietenă care se mira că niciodată, niciodată de când mă ştie ea n-am ponegrit bărbaţii şi dragostea, cu toate că nu am ţopăit chiar de fericire perpetuă în istoriile mele. Şi îi spuneam că în fiecare relaţie pornesc cu toate celulele intacte. Nu a fost mereu aşa, încrederea în dragoste mi-am recăpătat-o după marea răscruce şi simt ca pe un dar privilegiat aceasta putere de regenerare a sufletului şi de încredere necondiţionată în splendoarea esenţiala a iubirii dintre un bărbat şi o femeie. [...]Eu ştiu încă de la început, ştiu că toate scrisorile de dragoste pe care le-am scris cândva nici nu contează cui, toate scrisorile pe care le scriu, toate chemările, tot dorul meu după Iubitul, îşi vor primi răspunsul cândva, nu contează când, dacă nu în viaţa aceasta, va fi în altă viaţă sau în lumile dintre vieţi, pentru că ştiu că nici o fărâmă de iubire nu rămâne nesporită, nerăsplătită cu adevărat împărăteşte. Cum văd eu dra...