Postări

Se afișează postări cu eticheta poti sa iti vindeci viata

Putem fi feminine, intr-o lume masculina. E chiar atragator

Imagine
IN ACEASTA LUME MASCULINIZATA FORTAT, BAZATA PE MINTE SI COMPETITIVITATE, CE NU MAI INCURAJEAZA NATURALETEA SI FACE HAZ CAM DE TOT CEEA CE ESTE EMOTIONAL, COMPLEX SAU PROFUND, NU ESTE USOR SA NU TE PIERZI PE TINE INCERCAND SA FII DIN CE IN CE MAI “BARBATA”. Intr-o lume in care noua, “sexului slab” (ce expresie urata!), ni se cere perfectiunea, prin toate imaginile prelucrate si artificiale ale modelelor feminine promovate astazi, este aproape ceva miraculos sa te iubesti, sa traiesti armonios si cu suflet si sa ramai cu adevarat femeie. Din pacate noi, femeile, ajungem sa purtam prin viata acest sindrom al perfectionismului, crezand ca este parte din cum suntem noi. Chiar  ne mandrim cu el, desi ne chinuieste si il transmitem mai departe fiicelor noastre. Ne mandrim ca le stim pe toate, ca ne descurcam in orice situatie, ne “cioplim” din ochi trupul atunci cand ne privim in oglinda, considerand ca orice mica imperfectiune e un st...

«Ziua în care am încetat să mă grăbesc» – Povestea înduioșătoare de viață a unei mame foarte ocupate

Imagine
Rachel Macy Stafford este femeie și mamă. Aceasta a scris un mesaj foarte dur, emoționant și real despre cât de important este să nu te grăbești, mai ales atunci când ai copii. ***** Atunci când trăiești o viață nebună, fiecare minut este contabilizat. În mod constant simți că trebuie să consulți lista ce ceea ce ai de făcut, să stai cu ochii la ecranul telefonului și să alergi undeva. Și cum ai încerca să împarți timpul și atenția, și cât de multe sarcini diferite ai încerca să rezolvi – oricum nu ți-ar ajunge timpul să le reușești pe toate. Aceasta a fost viața mea timp de doi ani nebuni. Gândurile și acțiunile mele controlau notificările electronice, apelurile și mesageria vocală umplută până la refuz. Și, deși fiecare fibră a sufletului meu dorea să găsească timp pentru toate treburile în programul meu supraîncărcat, nu îmi reușea nicidecum. Și asta până cu șase ani în urmă, când am fost binecuvântată prin chipul calm, fără griji și cu miros de flor...

Remediul durerii se afla in durere

Imagine
Corpul tău păstrează o amintire fizică a tuturor experienţelor trăite de tine, atât în această viață, cât și în cele anterioare, acestea fiind stocate în corpurile subtile, aurice, care însoțesc sufletul. Ai o mulţime de amintiri pe care le tot aduni de-a lungul timpului, îţi poţi reaminti nume, chipuri, unde a avut loc un eveniment sau care este mirosul unui lucru. În timp, aceste amintiri se estompează, dar rămân în fundal și trăiesc în corpul tău sub forma unor senzaţii fizice şi obiceiuri comportamentale. Corpul nu uita. Mulţi dintre noi nu ştiu cum să se elibereze de aceste amintiri neplăcute, pentru că nici măcar nu realizăm că ele există! Atunci când îţi simţi corpul tensionat dacă eşti nevoit să ceri ajutor sau să împrumuţi bani, sau fața ta se încălzeşte când eşti pus să vorbeşti în faţa unei mulţimi, de fapt îţi aduci aminte de o experienţă trecută când ai acționat astfel, iar urmările au fost ngative. Poate cineva ...

Cadou de Craciun pentru suflet de femeie-(SI TU) POTI SA ITI VINDECI VIATA!

Imagine
Iti propun un cadou altfel..unul pentru sufletul, trupul si mintea ta. Petrece o ora doar cu tine si lasa-te patrunsa de mesajul vindecator al acestui film, realizat dupa best-sellerul cu acelasi nume de Luise Hay, unul dintre cei mai faimosi si eficienti life coach la nivel mondial. Louise Hay a ajutat oameni bolnavi grav sa se vindece, s-a vindecat ea insasi de o problema foarte grava la uter si a pus foarte mult suflet in munca de a ajuta femeile sa se pretuiasca pe sine si sa nu isi mai faca rau, otravindu-se cu judecati aspre. Gandirea noastra se reflecta in exterior! Acest film explica ce influenta au gandurile noastre asupra vietii proprii si asupra trupului nostru...si cum poti, simplu si firesc, sa iti vindeci viata, vindecandu-ti imaginea de sine. Sarbatori fericite draga mea! Alina Dospinescu Psiholog   Heart IQ Mastery  Life Coach  Specialist Evolutie personala si  spirituala in   Academia Femeilor      ...