Postări

Se afișează postări cu eticheta 4.CUNOASTERE de sine

Putem fi feminine, intr-o lume masculina. E chiar atragator

Imagine
IN ACEASTA LUME MASCULINIZATA FORTAT, BAZATA PE MINTE SI COMPETITIVITATE, CE NU MAI INCURAJEAZA NATURALETEA SI FACE HAZ CAM DE TOT CEEA CE ESTE EMOTIONAL, COMPLEX SAU PROFUND, NU ESTE USOR SA NU TE PIERZI PE TINE INCERCAND SA FII DIN CE IN CE MAI “BARBATA”. Intr-o lume in care noua, “sexului slab” (ce expresie urata!), ni se cere perfectiunea, prin toate imaginile prelucrate si artificiale ale modelelor feminine promovate astazi, este aproape ceva miraculos sa te iubesti, sa traiesti armonios si cu suflet si sa ramai cu adevarat femeie. Din pacate noi, femeile, ajungem sa purtam prin viata acest sindrom al perfectionismului, crezand ca este parte din cum suntem noi. Chiar  ne mandrim cu el, desi ne chinuieste si il transmitem mai departe fiicelor noastre. Ne mandrim ca le stim pe toate, ca ne descurcam in orice situatie, ne “cioplim” din ochi trupul atunci cand ne privim in oglinda, considerand ca orice mica imperfectiune e un st...

FEMEIA LIBERA

Imagine
Ea nu se schimbă odată cu apariția unor oameni în viața ei,  pentru că se respectă prea mult pe sine. Nu se desparte de dorințele ei doar pentru că cineva este împotriva lor. Este calmă și știe că timpul va pune toate lucrurile la locul lor. Nu permite să i se adreseze fără respect. Trăiește de parcă azi ar fi ultima zi, trăiește aici și acum. Nu fuge de trecut, doar știe că a fost o experiență unică și datorită trecutului a devenit mai înțeleaptă. Nu permite ca cineva să-i distrugă planurile și să-i rupă aripile.  Nu se îndoiește de ceea ce face. Știe că realizarea anumitor planuri i-ar putea schimba viața. Nu se teme să iubească.  Dragostea este însușirea celor puternici. Ea riscă și pariază pe emoții sincere, pentru a-și umple viața cu relații frumoase. Nu uită de un lucru important:  nu trebuie să pari mai bună sau altfel, pentru a impresiona pe cineva. E important să rămâni tu însăți. Nu s...

Arta fericirii de fiecare zi

O viziune uluitoare si plina de intelepciune despre arta si fericirea adevarata pentru cine are inima de vazut, ochi de auzit si urechi de simtit...

CUM SA-TI GASESTI SUFLETUL PERECHE FARA SA-TI PIERZI SUFLETUL

Imagine
Daca speri sa pui bazele unei relatii de durata, trebuie sa inveti sa iubesti dincolo de emotii. Majoritatea oamenilor cred ca dragostea e o emotie coplesitoare. De obicei, vorbim de dragoste la prima vedere cand doi oameni se indragostesc instantaneu si relatia lor ajunge la bun sfarsit, dar motivul pentru care relatia lor dureaza, nu se datoreaza sentimentului misterios avut cand s-au vazut pentru prima oara. Relatia functioneaza pentru ca ei aleg sa se iubeasca unul pe celalalt printr-o sumedenie de fapte bune si de sacrificii, mult timp dupa ce pasiunea dispare. Sentimentul de a fi indragostit e palpitant, dar nu trebuie confundat cu dragostea propriu-zisa. Emotiile vin si pleaca. Daca egalam emotiile cu dragostea, vom ajunge la concluzia ca atunci cand sentimentele se estompeaza si dragostea dispare. Dar, daca asa stau lucrurile, atunci acea persoana nu a iubit de la bun inceput. Era indragostita doar de propriile emotii. Cum stii cand trebuie sa spui DA unui barba...

7 semne ca ti-ai intalnit perechea

Imagine
Ti se intampla uneori sa simti ca iti este foarte dor de cineva...necunoscut? Desi ai tot ce ti-ai putea dori, este posibil sa ai in continuare senzatia ca ceva lipseste. Un posibil raspuns pentru problema care te macina este ca poate inca nu ti-ai gasit sufletul pereche. Tine mine, insa, ca nu este vorba este o relatie perfecta, in care problemele nu rasar niciodata, ci de acea legatura care te face un om mult mai bun. Sufletul pereche te schimba complet, dar trebuie sa te deschizi si tu pentru ca uniunea voastra sa iti transforme viata. 1  Pur si simplu stii Ai fost vreodata absolut sigura de ceva? Ei bine, atunci cand iti intalnesti sufletul pereche, totul pare sa se limpezeasca si nu mai simti nici cel mai subtire firicel de indoiala. Il cunosti si stii imediat ca este ceva special care va leaga, ca o franghie invizibila. Nu numai atat, dar uiti complet ce stiai despre sufletul pereche si te lasi purtata de val, asa cum nu credeai ca vei face vreodata. 2. Cand su...

Ce este sufletul pereche?

Imagine
Suna perfect: sufletul pereche. Cati oameni il intalnesc? Ce rol are in viata noastra? Cum il recunoastem? Cum ne schimba viata? Ce este sufletul pereche? Sa fie o personalitate ingemanata, copia noastra fidela? Sau dimpotriva, ar putea fi oglinda greselilor pe care le facem, aparut in viata noastra pentru a ne ajuta sa devenim mai buni, in timp ce traim cea mai mare pasiune? Avem in continuare cateva citate despre sufletul pereche, care exprima diferite pareri si care pot sa-ti confirme ca nu esti singurul care simte intr-un anume fel, indiferent ce crezi tu despre sufletul pereche. „Sufletul pereche nu este o persoana care vine in viata ta si te iubeste asa cum vrei tu sa fii iubit, ci o persoana care te iubeste asa cum ai nevoie sa fii iubit.” (Terra Wolfe) „Sufletul pereche este, daca ar fi sa-l definim, persoana in preajma careia poti sa fii cu adevarat tu insuti si, cand te uiti in ochii ei, sa te simţi acasa, in siguranta.” (Arielle Ford) „Legatura dintre suf...

Introducere la Manuscrisul Mariei Magdalena

Imagine
Am primit de la o cititoare draga traducerea Manuscrisului Mariei Magdalena, discipola si sufletul pereche al lui Isus. Urmeaza sa public in urmatoarele postari aceasta invatatura si revelatie a Ei, iar ca introducere includ aici pentru voi trairile si marturia Ancai Stanese, cea care a realizat aceasta traducere minunata, ca o deschidere, o poarta spre lumea plina de lumina si iubire ce ni se va deschide prin citirea acestui Manuscris. Iti multumim, draga Anca. ”...Citesc, caut cuvintele si traduc.  De cate ori lucrez la manuscris, dau drumul la Musical Rapture și pe acordurile line ale muzicii pătrund cu tot sufletul în povestea lui Judi Sion. De când am început să traduc, nenumărate lucruri ciudate, intense, unele deosebit de înălțătoare mi se întâmplă. Și atunci știu că am intrat în contact cu energia Cea Mai Înaltă din mine, din sufletul meu, acolo unde îi pot întâlni și simți pe Ei, Cei din Lumină, care stau aproape de noi și ne inspiră la fiecare pas pe drumul...