ANIMUS
Marea iubire ASTĂZI EL MI-A SPUS CĂ NU MĂ IUBEŞTE. Nu mai e nimic de spus, totul e clar, nu mai e nimic de sperat. Totul s-a sfîrşit. Şi eu odată cu totul. Nu mai am pentru ce să trăiesc, nu mai am pentru ce să respir, nu mai am cum să mă mai bucur vreodată. Nu există viitor, trecutul e mort, iar eu plîng, plîng. Plîng şi zidurile casei în care locuiesc. Chiar şi norii plîng odată cu mine. Plînge întreaga mea lume, care sigur va muri curînd. Nu are cum să mai trăiască. De aici, din cea mai adîncă şi crîncenă suferinţă, ridic ochii către cer: - Doamne, iată-mă că plîng pentru că nu sînt iubită de acest bărbat. Oare cum să fac să nu mai sufăr? Oare de ce mi-ai dat puterea aceasta de a iubi, dacă nu mi-ai dat şi omul potrivit care să o primească? Cui să dăruiesc această imensă iubire? M-am trîntit pe pat, plîngînd şi aşteptînd să mor. - Dăruieşte-mi-o mie. Abia acum am înţeles expresia „a înlemni de surpriză”. Aceste cuvinte s-au auzit în cameră, în camera mea. A mea....