AMINTESTE-TI...
"Sunt un fir de praf strabatut de lumina" - Rumi *************************** *************************** Aminteşte-ţi Cel mai înalt zbor de pasăre, Plutind în sublima şoaptă a munţilor. Cea mai îmbătătoare mireasmă Ce ţi-a alinat vreodată simţurile. Extazul iubirii, Copleşindu-ţi, în revărsări nesfârşite, sufletul, La atingerea mâinii tale Eliberând, de sub mătasea grea a părului Surâsul, strălucind în lacrimi de dor, Al celei mai dragi dintre iubite. Topeşte, toate acestea, în tăcere. Ascunde-le adânc, adânc, în inimă. Ridică-te, apoi, şi mergi în drumul tău, De aceasta ţi-e voia. După ani si ani, Când suferinţa te va fi învăţat, demult, Cât de trecatori, şi cât de nemuritori, suntem Când fruntea îţi va fi fiind la o boare, doar, De misterele de nepătruns Aminteşte-ţi de tăcerea din Inima ta. Desfă-o incet, fără grabă, petală cu petală. In miezul ei vei fi găsind, Scuturate de iluzii, Inflorite în dulcea graţie a esenţelor, Zborul, mir