Exercitii de feminitate





"Refuz sa traiesc intr-o lume obisnuita, ca o femeie obisnuita si sa intru in relatii care nu au nimic iesit din comun. Vreau sa traiesc EXTATIC! " ~Anais Nin




"A fi femeie este o artă. E mai mult decât a purta tocuri cât mai înalte, decolteuri adânci sau parfumuri ce se simt de la colţul străzii. In primul rând, a fi cu adevărat femeie înseamnă nu doar înfăţişarea fizică, pentru că depăşeşte cu mult suprafaţa epidermei. Feminitatea, ca şi frumuseţea, vine din interior. E o stare de spirit pe care femeia o emană prin toţi porii, e acel ceva pe care îl simţi de cum o zăreşti, chiar dacă e îmbrăcată doar într-o pânză de sac sau într-o rochie strălucitoare semnată Versace.
 Fiecare reprezentantă a sexului frumos este unică în felul ei, are acel element fermecător ce îi e specific doar ei. Insă nu e suficient să aparţii acestui sex pentru a te numi cu adevărat femeie. Feminitatea şi senzualitatea rafinată reprezintă atât o atitudine, cât şi o aptitudine, care, ca oricare alta, se învaţă, se cultivă. Căci nu te naşti femeie, devii. Iar adevărata feminitate poate fi descoperită de oricine îşi doreşte să pornească în această călătorie, indiferent de vârstă, de religie, de cultură sau mediu social. Aşadar, alegerea îţi aparţine. A fi sau a nu fi femeie: tu decizi." -A fi sau a nu fi... femeie, Lidia Butu



"Doresc să fiu constienta ca sunt Femeie, să descopăr în fiecare zi lumea cu ochi noi şi uimiţi, să aleg mereu sa fiu fericita, superfericita, să mă joc cu lumea întreagă cu credinţă în puterea mea feminina, care este o expresie vie a Eternului Feminin.Să zambesc când mă priveşte un bărbat, constienta de frumusetea si feminitatea mea.Să ma relaxez, sa ma incred in faptul ca sunt ghidata si iubita de Dumnezeu şi să ascult cum universul imi raspunde mereu la întrebări, presarandu-mi drumul cu miracole si binecuvantari! Femeie... Femeie voluptuoasă, întreagă, ca un copac ce a înflorit şi acum rodeşte... conştientă de masculinitatea bărbatului meu, gata să îi răspund şi să rămân mereu şi semn de întrebare... Un pas în urma lui, ca o gheişa şi totuşi zburând înaintea lui ca o pasăre măiastră, provocându-l să se avânte spre înălţimi. Femeie ce cunoaşte echilibrul, tainele şi pe ea însăşi. Femeie ce aprinde cu lumina pe care şi-a trezit-o în ea, alte lumini...Femeie sublima, lumină din puterea zilei şi răsărit trandafiriu. Curcubeu de culori. Femeie cu inima vie." - Alina Dospinescu




Ex. I. 

 Jurnalul Feminitatii

Dragi Femei, 

va propun ca in urmatoarele saptamani sa realizam impreuna o serie de exercitii care sa ne ajute sa intram in contact cu sufletul nostru feminin si sa ne exprimam ca femei, devenind constiente de calitatile pe care le avem, de savoarea pe care manifestarea feminitatii o infuzeaza in vietile noastre, de ceea ce ne dorim si de ceea ce putem crea in viata noastra. 

Stiu ca pentru multe dintre noi "exercitiu de feminitate" inseamna a exersa mersul pe tocuri si aranjatul in oglinda, caci asta e cam tot ce suntem invatate ca inseamna a fi feminine. Va propun ca alternativa o serie de actiuni simple, orientate spre descoperirea interioara, care au ca efect amplificarea feminitatii prin  identificarea dorintelor binefacatoare mai mult sau mai putin tainuite, descatusarea liberatii interioare, cresterea poftei de viata, intensificarea iubirii, sporirea frumusetii, etc si  pe care le putem realiza la unison, caci "unde-s multe puterea (feminina) creste":), iar efectele sunt mult mai repede vizibile. 

Vei constata ca multe schimbari benefice vor aparea in viata ta fara a depune un efort foarte mare, investind 10-15 minute pe zi doar pentru sufletul tau.
Iti sugerez ca pentru aceste exercitii sa incepi un caiet nou,   care simti ca te reprezinta, cu coperti frumoase,cu pagini parfumate sau pe/in care sa lipesti chiar tu imagini care vorbesc despre sufletul tau si despre visele si dorintele tale. 



 Exercitiu - JURNALUL FEMININTATII

Probabil ca nu ai acum la indemana acest caiet, prin urmare, primul exercitiu consta in a iti programa sa gasesti un astfel de jurnal, ce va fi ca o oglinda a sufletului tau feminin. Nu este necesar sa il cauti imediat si nu este necesar sa te grabesti, este necesar pentru inceput doar sa te gandesti la el si sa emiti din/in inima dorinta ca acest caiet, perfect pentru tine, sa ajunga la tine cat mai curand posibil. Vei vedea ca exact asa va fi si in curand ochii tai vor descoperi undeva, ca din intamplare, caietul perfect -  pe rafturile unei librarii sau poate chiar printre lucruri mai vechi...ori poate ca mainile tale sunt suficient de pricepute pentru a il crea si pur si simplu iti vor aparea diverse idei si inspiratii foarte frumoase.







 
Spre exemplu, imi amintesc ca odata, cu ajutorul unui capsator si al unei panglici rosii de matase am legat impreuna multe foi indoite in doua, am adaugat diverse insemnari dragi mie, adunate de-a lungul timpului, colaje, flori presate, bilete de teatru sau concert, scrisori de dragoste, poeme si alte amintiri si o vreme acesta a fost caietul meu cel mai drag. Mi-a placut foarte mult ca puteam sa adaug pagini noi oricand doream.



Acesta este primul nostru exercitiu de feminitate. Nu o sa te ajute sa arzi calorii, sa pari mai inalta sau sa fii in pas cu ultima moda,:) dar o sa iti deschida poarta spre o noua imagine de sine si spre un taram mai fumos decat vreodata ai visat - SUFLETUL TAU DE FEMEIE. 

Succes!




 


Ex. II.

 Nu crede chiar tot ceea ce se spune despre femei


Societatea ne spune ca femeile sunt dificile. Prea emotionale. Instabile. Subiective. Capricioase. Cheltuitoare. Superficiale. Sexy. Frumoase sau urate. Nedemne de incredere. Geloase. Invidioase. Posesive. Etc..Stii tu insati mai bine ce se spune despre femei. 

Refuza sa duci mai departe aceste mituri. Refuza sa joci dupa regulile altora. Fii un model de femeie minunata si gandeste frumos despre celelalte femei. Vorbeste frumos despre semenele/ prietenele/ colegele/ surorile tale oricand ai ocazia. Sprijina-le cand au nevoie. Ajuta-le sa constientizeze ca detin in ele insele comori, ajuta-le sa vada si sa manifeste tot ce au mai frumos, tot ce sunt. Nu iti fie teama de puterea feminina a prietenelor tale si nu cauta niciodata sa le pui intr-o lumina proasta, sa le negi calitatile si sa le faci sa fie mai putin decat sunt, mici si neinsemnate, pentru ca tu sa iesi in evidenta si sa stralucesti. Asculta-le si incurajeaza-le sa se exprime. Nu te bucura de insuccesele lor, crezand ca asta te va face sa te simti mai sigura de izbanzile tale.

 Daca nu ne trezim ca femei impreuna, drumul este mult mai greu. 

Femeile sunt prin natura lor facute sa infloreasca impreuna, precum florile dintr-o gradina infloresc impreuna, desi fiecare are parfumul sau, femeile sunt cel mai usor inspirate si impulsionate spre bine de catre alte femei ce au facut ca binele sa le lumineze viata. 
Femeile asimileaza foarte usor toate calitatile pe care le admira la alte femei. Isi reflecta una in alta frumusetea. Ele sunt mult mai aproape de suflet, de frumusete, de fericire, atunci cand stiu sa fie impreuna.



Exercitiul # 2- DINCOLO DE SABLOANE

Noi oamenii avem adeseori tendinta sa ii judecam pe cei din jurul nostru. Spre exemplu, adesea cand ne intalnim cu o alta femeie facem aproape pe negandite,  instantaneu, un inventar a ceea ce ne place si a ceea ce nu ne place la ea. Nici nu e de mirare, caci de obicei ne evaluam la fel de pripit, in alb/negru, chiar pe noi insene. 
Desi acest inventar ti se pare poate un act spontan, el intrerupe conexiunea directa cu sufletul celuilalt om. Creaza bariere in relatia voastra, granite artificiale si tot felul de blocaje si totodata, te face sa primesti mult mai putin decat ai putea din "darul" pe care relatia cu acea fiinta il are de adus in viata ta.

Acest exercitiu te va ajuta sa devii contienta de modul in care ai judecat femeile  - atat in sens negativ, cat si pozitiv.


Pe o foaie din jurnalul tau sau pe o foaie de hartie fa un inventar al credintelor pe care le ai privitor la femei.  Scrie minim 16 astfel de idei, incepand fiecare propozitie cu cuvintele "Femeile sunt..." si incheie propozitia cu primul lucru care iti trece prin minte. Scrie tot ce iti vine, nu te gandi prea mult, lasa mana sa aseze pe hartie tot ceea ce rasare spontan din subconstient. Nu are sens sa indulcesti lucrurile, nici sa iti controlezi gandurile acum, acesta este un exercitiu de purificare a subconstientului si aceasta se realizeaza cel mai usor atunci cand lasi sa iasa la lumina tot ce simti, asa cum simti.
Incearca sa tii continuu pixul pe hartie, fara pauze de gandire. Nu conteaza daca ceea ce scrii sunt generalizari sau daca nici macar nu esti sigura ca intr-adevari crezi ceea ce scrii.  Pur si simplu scrie primul lucru care iti vine in minte.

Iata cateva exemple:

Femeile sunt.... frumoase.
Femeile sunt... tinere sau batrane.
Femeile sunt... ilogice.
Femeile sunt... greu de inteles.
Femeile sunt...misterioase.

 Acum e randul tau:

Femeile sunt...
Femeile sunt...
Femeile sunt...
Femeile sunt....
Femeile sunt....
Femeile sunt...
Femeile sunt...
Etc..pana la 16 sau chiar mai mult.


In final, acorda-ti cateva minute in care sa meditezi la faptul ca esti tu insati FEMEIE.

Si pentru ca suntem in frumos numita "luna a cadourilor ", iti propun ca cel putin pana la sfarsitul acestiu an  sa duci mai departe acest exercitiu cu o aplicatie practica. Ori de cate ori iti intalnesti prietenele/ colegele/ surorile sau orice femeie, cauta sa descoperi in ea o calitate si daruieste-i din inima un compliment. Sunt sigura ca bucuria si zambetul ce-i infloreste in inima si pe chip te va rasplati inmiit!



Acum esti un pas mai aproape de adevar, un pic mai libera de judecata, mai deschisa spre a intelege si simti sufletul feminin.


Te imbratisez cu admiratie, minunata femeie, ce datorita puritatii si bunatatii sufletului tau te simti spontan atrasa spre depasirea sabloanelor mentale si spre spre  amplificarea feminitatii tale!












 
Ex. III.
 

Exercitiu pentru marirea si tonifierea sanilor


Cel mai eficient mijloc de marire si/sau de tonifiere a sanilor, cu efect sigur si de durata este un masaj care provine din traditia taoista si se numeste ''exercitiul caprioarei'':

1. Asezati-va astfel incat sa puteti presa calcaiul unuia dintre picioarele dvs. pe deschizatura vaginului. Trebuie sa apasati destul de tare pentru a simti o presiune destul de puternica si continua. Daca nu puteti sa va deplasati piciorul in aceasta pozitie, atunci asezati un obiect rotund si destul de dur - o minge de tenis, de pilda - pe deschidura vaginului, daca este posibil chiar si pe clitoris. Veti simti desigur o senzatie agreabila cauzata de dinamizarea energiei sexuale. 

2. Frecati-va puternic palmele una de cealalta, timp de aproximativ un minut. Aceasta va va energiza si va va incalzi mainile. 

3. Asezati-va mainile pe sani si simtiti cum energia si caldura mainilor dvs. patrunde prin piele. 

4. Masati-va incet sanii, cu miscari circulare spre interior, care se realizeaza rotind mana dreapta in sensul acelor de ceasornic, iar mana stanga in sensul invers acelor de ceasornic; acest gen de masare a sanilor are drept efect cresterea volumului sanilor. 

5.  Masati-va sanii efectuand aceasta miscare circulara de minim 36 de ori pana la maxim 360 de ori, de 2 ori pe zi, minim 4 luni. 

Dr. Craciun Otilia

*********

Exercitiul caprioarei mareste odata cu sanii si senzualitatea si magnetismul charismatic al femeii care il practica cu perseverenta si de asemenea vindeca  mastozele chistice, menstruatiile prelungite si dureroase, mai ales daca masajul se realizeaza in sens invers, spre centrul pieptului.
 Are efecte reintineritoare remarcabile (este secretul aspectului tanar al asiaticelor pana la varste inaintate), iar daca este urmat de o serie de 49 de contractii puternice ale muschilor planseului pelvian si vizualizarea unei lumini albe intens radiante ce se ridica de la baza coloanei vertebrale spre crestetul capului, ajuta foarte mult la vindecarea de chisturi ovariene si fibrom uterin.

Succes tuturor "caprioarelor":) si daca acest exercitiu se va dovedi de ajutor va rog sa impartasiti din experienta si rezultatele voastre scriind un comentariu, pentru ca si alte femei sa fie inspirate de exemplul celor care se bucura din plin de reusita!






Ex.IV.


OARE... STII CE ESTI?

Ne atribuim adesea defecte chinuitoare si ne strambam cand ne privim in oglinda..
Si totusi, am observat, privind femeile oglindindu-se, ca foarte rar ne vedem pe noi insene cu adevarat.
Se pare ca imaginea din oglinda e perceputa prin prisma a multe prejudecati privitoare la corpul femeii, e deformata de multele canoane de frumusete promovate de-a lungul vremurilor si cel mai adesea suntem cei mai duri critici ai propriei fiinte (in ceea ce priveste exteriorul, caci din pacate destul de putini oameni sunt doritori a-si indrepta comportamentul sau gandurile mai putin frumoase..).


Aceasta preocupare excesiva pentru aspectul exterior , aceasta vanatoare in oglinda a defectelor adesea inchipuite, ne rupe de realitate si de noi insene. Ne inhiba, ne face sa nu avem incredere in puterea noastra de seductie si sa uitam chiar ca suntem femei.
In loc sa pasim cu incredere prin viata, unduind seducator, daruind zambete si incantare, indragostite de frumusetea din noi, ne strangem umerii, ne incovoiem spatele, ne ascundem sub prea mult machiaj sau din contra, renuntam cu totul la a ne pune in valoare cu cochetarie feminina trasaturile...
Prea des femeile ajung sa isi traiasca viata intre servici si bucatarie, prea curand isi pierd dorinta si bucuria de a dansa, prea multe femei tinere exagereaza din dorinta de a fi sexy si prea multe femei mature uita bucuria de a emana senzualitate, de a fi nu doar sotii, gospodine si mame ci si zeite, dansatoare, fascinatoare pentru barbatul iubit.
Prea multe femei neaga placerea, prea multe se neaga pe ele insele..
Prea putine femei fac dragoste.


Priveste-te in oglinda, goala.
Priveste-te pe tine.
De unde vii? De ce existi? Ce e in tine unic si irepetabil? Ce ai de daruit? Pentru ce esti aici? Cum esti tu de fapt? Pentru ce ai fost creata?
Cu siguranta nu pentru a te indoi de sine.
Nici pentru a-i critica pe altii si pe tine.
Nici ca sa accepti tot felul de pareri proaste nascute de minti nu prea luminate.


Priveste-te in oglinda, goala.
Pune o lumanare in fata ta si in lumina ei balnda, priveste-te.
Priveste-te asa cum te-ar privi sufletul tau pereche, priveste-te cu ochii celui care te iubeste.


Lasa trupul tau sa iti spuna cum poti darui la randul tau iubire prin trupul tau, prin tot ceea ce esti.
Lasa indoielile de-o parte. Lasa grijile, incepe sa traiesti!
Lasa orice gand in urma, priveste-te cu ochi de iubire.
Imagineaza-te dansand in fata iubitului tau.
Imagineaza-te adorata cu flori.
Imagineaza-te impodobita cu perle si mii de pietre pretioase.
Imagineaza-ti, macar cateva clipe, ca
ESTI CEA MAI SEDUCATOARE, IUBITOARE SI FASCINANTA FEMEIE DE PE PAMANT!

Imagineaza-ti inima ta ca pe cel mai cuprinzator spatiu, in care toti oamenii, pe care ii iubesti, se scalda in iubire.

Explodeaza de iubire.

Apoi priveste-te din nou, din aceasta perspectiva, goala si minunata , asa cum ESTI.






 

 

Ex. V.

Exercitiu de Procesare a Fricii

Puteti face acest exercitiu oricand, ori de cate ori simtiti ca va este frica.
Pentru rezultate mai bune este cel mai bine sa il faceti intr-un spatiu linistit si izolat si sa incepeti cu o lista de frici.
Asezati-va sau intindeti-va intr-o pozitie confortabila, cu spatele drept si inchideti ochii.
Inspirati adanc si incet, abdominal, apoi expirati cat de repede puteti.
Repetati, inspirati incet, apoi expirati cat de repede puteti.
Si inca o data, inspirati din ce in ce mai incet, apoi expirati repede.
Acum continuati sa respirati, fiecare in ritmul lui.
Scanati-va corpul fizic de la cap la varful degetelor de la picioare, pentru a gasi energia fricii.
Cautati frica. Daca nu o puteti gasi, cititi de pe hartie una dintre fricile trecute pe lista si scanati-va din nou corpul.
Atunci cand va gasiti frica in corp, pur si simplu priviti-o.
Nu o analizati, doar uitati-va la ea.
Permiteti-i sa fie acolo.
Dati-i voie sa existe.
Lasati-o sa creasca si sa fie.
S-ar putea sa fie un disconfort fizic, precum un nod, o durere, o localizare a energiei, sau s-ar putea sa fie un gand sau o amintire – sau, pur si simplu, emotia fricii.
Doar uitati-va la ea.
Observati-o.
Simtiti-o.
Permiteti-i sa fie aici.
Si spuneti: “Frica, esti binevenita aici”.
Bine ai venit.
Intampinati frica si lasati-o sa creasca.
Lasati-o sa creasca din ce in ce mai mult.
Permiteti-i sa creasca si sa creasca….cat de mult este posibil
Lasati-o sa fie cat de mare poate sa ajunga
Lasati-o sa vi se dezvaluiee.
Dar nu o analizati.
Pur si simplu, permiteti sa fie orice ar veni.
Fie ca e vorba de vorbe, ganduri, amintiri.
Urmati-o daca se transforma in alta emotie sau isi schimba locatia in corpul vostru.
Orice ar face, urati-i bunvenit, folosind noua expresie. “Esti binevenit, gand…sunteti binevenite emotie, cuvinte, amintiri, esti binevenita frica.”
Esti binevenita aici.
Priviti-o. Obsevati-o.
Acum, apropiati-va si imbratisati frica, in orice forma si-a ales ea sa fie.
Dati-i lumina si iubire si permiteti-i sa existe.
Multumiti-i pentru orice serviciu v-a facut, pentru ca a fost cu voi atat de mult timp.
Acum eliberati-o in Univers. Lasati-o sa se intoarca libera la Sursa.
Inspirati adanc.
Pe masura ce inspirati, inspirati lumina si iubire. Si, pe masura ce expirati, permiteti-i acelei iubiri si luminii sa umple spatiul pe care il ocupa inainte, frica.
Acum pur si simplu inspirati incet si profund.
Inspirati lumina si iubire si, in timp ce expirati, permiteti-le luminii si iubirii sa se extinda in tot corpul vostru si in mediul care va inconjoara.
Acum, scanati-va corpul de la varful picioarelor la cap si vedeti daca a mai ramas vreo urma din acea frica. Daca a ramas, repetati imediat exercitiul. Daca nu mai exista, puteti sa va folositi lista, pentru a repeta exercitiul cu o alta frica, sau sa terminati exercitiul, deschizand ochii si intinzandu-va.
Repetati zilnic exercitiul, pana cand nu mai exista frica in viata voastra.
  
sugerat de Inelia Benz



Ex. VI.

Ganduri de iubire catre tine insati


1. Copiaza aceste ganduri de iubire si printeaza-le. Ele reprezinta afirmatiile tale zilnice cu efect de infrumusetare garantat! :)
Aseaza-le intr-un loc in care sa le vezi dimineata cand te trezesti si citeste-le macar o data pe zi. Deschide-te si lasa-te sa constientizezi propria-ti frumusete, unica si irepetabila, expresie a sufletului tau feminin:
  • Sunt o femeie frumoasa! 
  •  
  • Sunt mereu ca o coala alba, Il rog in permanenta pe Dumnezeu sa picteze pe mine in culori paradisiace Iubirea, ca apoi eu sa pot darui celor din jurul meu bunavointa, compasiune, fericire, iubire, libertate!
  •  
  • Sufletul meu este resedinta iubirii cu toate nuantele ei! 
  •  
  • Dumnezeu mi-a daruit Frumusetea unei inimi pure, nobile si incantatoare iar eu fac toate lucrurile cu mult curaj, incredere si incantare! 
  •  
  • Sunt o femeie incantatoare, chipul meu este fascinant si zambesc fermecator! 
  •  
  • Sunt o femeie curajoasa ce priveste mereu inainte cu incredere si hotarare ca sa descopere frumusetea fiecarui drum. 
  •  
  • Sunt o femeie jucausa! Plina de bucurie eu daruiesc din preaplinul meu fericirea ce-mi inunda sufletul. 
  •  
  • Sunt o femeie care se bucura cu toata fiinta atunci cand aduce iubire si fericire in sufletul celor din jur! 
  •  
  • Sunt o femeie ce manifesta IUBIRE, puritate, candoare pentru a imbratisa sufletele celor iubiti. 
  •  
  • Sunt Femeie si ma simt Binecuvantata!

Sursa:  http://cuvintesiculori.blogspot.com/


**********


2. Dinamizeaza-ti energia creatoare: imagineaza-ti ca esti o zeita.

 Da, chiar asa: zeita!
Imagineaza-ti toate detaliile specifice fapturii tale zeiesti:). Cum arati? Ce vesminte porti? Cum vorbesti si despre ce? Cum sunt gesturile tale, expresia chipului tau, cum este modul in care te misti si mergi?  Ce calitati intrupezi in aceasta lume, cu ce te ocupi? Care este misiunea ta?
Iti este greu sa mai crezi in "povesti cu zane si zeite"?:)

Iata un text lamuritor, care te poate inspira :):

 Femeia-Zeita nu reprezinta altceva decat intruparea divinului intr-un trup de femeie.Zeita are un simt echilibrat de discernamant si actioneaza cu integritate ; poseda un nucleu indestructibil de pace interioara .Zeita emana o energie de o intensa frumusete , dragoste si gingasie , care ii atrage pe cei din jur asemeni unui magnet.

Poate ca Femeia Zeita a fost Razboinica odata , insa ranile ei sunt acum vindecate .Ea s-a eliberat de manie , durere, teama , vinovatie si aroganta.A dat uitarii sentimentul de a fi tradata sau abandonata.Ea a inlocuit toate acestea cu un registru emotional de o extrema sensibilitate , cuprinzand bucuria si afectiunea pentru ceilalti.Si-a transformat credintele , atitudinile si gandurile limitate intr-o ingaduinta afectoasa fata de orice fiinta umana , asa cum este ea in realitate.Femeia Zeita nu are nevoie sa schimbe pe nimeni , pentru ca ea intrevede divinul in tot ceea ce exista.Intelege ca orice atac este pornit dintr-un impuls al fricii.Ea isi aminteste ce este teama , dar stie sa o neutralizeze prin revarsarea ei nelimitata de iubire.

[...]Zeita a lasat deoparte tot ceea ce nu tine de divin.Ea se bucura de feminitatea ei si si-o exprima cu curaj.Ea descopera ca este cu adevarat usor sa lucrezi sau sa convietuiesti atat cu femeile cat si cu barbatii.Zeita a lasat in urma acumularea negativa a sentimentelor de tradare si abandonare si radiaza din plin energia increderii.In asa fel incat ceilalti isi lasa jos garda , iar ea regaseste in ei increderea si sinceritatea lor profunda.

Zeita ii trateaza pe ceilalti cu intelegere si bunatate.Cu toate acestea , ea are simtul discernamantului si stie cand este cazul sa isi marcheze hotarele.Ea rosteste adevarul din inima , cu respect , tinand seama de sentimentele celor din jur.

Zeita este purtatoarea unei energii speciale, o vibratie inalta si rapida in campul ei electromagnetic.Ea si-a creat in trup un mediu care atrage energii rafinate si delicate.Corpul ei a devenit o antena care capteaza energiile celeste de simpatie si de fericire , pentru a le retransmite apoi in toate directiile.
In conformitate cu timpul divin , desigur ca ea va atrage catre sine un Zeu care o va onora ca pe o Zeita.


 

 

 

Ex. VII.

Ai grija de tine ca de un lotus demn de toată dragostea ta



Mediteaza in liniste, la aceste cuvinte pline de pace:














Ai grijă ca inima ta,
să se cufunde în lumina iubirii.

Ai grijă ca faptele tale
sa înflorească din
tărâmul gândurilor măreţe,senine.

Ai grijă ca zâmbetul tău să se rasfrângă
asupra tuturor pe care îi zăreşti
în calea ta.

Ai grijă ca lacrima ta
să nu înece copilul din tine.

Ai grijă ca suferinţa ta
să se topească în misterul artei.

Ai grijă ca visele tale
să se înalţe din templul trupului tău,
zburând libere-n depărtări.

Ai grijă ca neputinţa ta
să fie trnsformată în victorii,
prin muncă atentă, din suflet.

Ai grijă ca timpul tău
să fie un etern prezent.

Ai grijă ca viaţa ta
să fie un carnaval fără măşti.

Ai grijă ca umbra ta
să se topească în oceanul luminii.

Ai grijă ca stâlpii templului sufletului tău
să fie construiţi din esenţe tari
de tandreţe şi duioşie.

Ai grijă ca mâna ta
să împlinească dorinţa inimii .


Ai grijă ca viata ta
să fie o sarbatoare
ce eliberează sufletul.

Ai grijă de tine ca de un lotus
demn de toată dragostea ta.







Ex. VIII. 
Calea spre fericire in viata de zi cu zi - Invat sa imi vad de traba mea 



Pot găsi doar trei tipuri de treburi în Univers: a mea, a ta şi a lui Dumnezeu. (Pentru mine cuvântul Dumnezeu este sinonim cu  „realitate”. Realitatea este Dumnezeu, pentru că guvernează totul, ne conduce vietile. Orice nu este sub controlul meu, al tău, orice nu depinde de un om anume, este treaba lui Dumnezeu).

Cea mai mare parte a stresului vine din faptul că trăim mental în afara treburilor noastre. Când mă gândesc „Trebuie să-ţi găseşti o slujbă, vreau să fii fericit, ar trebui să fi punctual, ar trebui să ai mai multă grijă de tine”, ma bag în treaba ta. 
 Când sunt îngrijorată de cutremure, inundaţii, război sau când voi muri, ma bag unde nu imi fierbe oala, adica în treaba lui Dumnezeu.


Dacă sunt mental în treaba ta sau a lui Dumnezeu, efectul este separarea. Am observat asta la începutul anului 1986. Când ma bagam mental în treaba mamei mele, de exemplu, cu un gând ca „Mama mea ar trebui să mă înţeleagă”, am experimentat imediat un sentiment de singurătate. Şi am înţeles că de fiecare dată în viaţa mea, când m-am simţit rănită sau singură, mă aflam în treaba altora.

Dacă tu îţi trăieşti viaţa, iar eu trăiesc mental viaţa ta, cine este aici trăind-o pe a mea? Suntem amândoi acolo. Fiind mental în treaba ta, mă reţine de la a fi prezentă în treaba mea. Sunt separată de mine, întrebându-mă de ce viaţa mea nu funcţionează.


Să cred că ştiu ce e mai bine pentru altcineva, înseamnă să fiu în afara treburilor mele. Chiar şi în numele iubirii, este aroganţă pură, iar rezultatul este tensiune, anxietate şi frică. Ştiu ce este bine pentru mine? Asta este singura mea treabă. Ar trebui să lucrez cu asta, înainte să încerc să rezolv problemele tale pentru tine.

Dacă înţelegi cele trei tipuri de treburi îndeajuns să stai în treaba ta, ţi-ar putea elibera viaţa într-un mod în care nici nu-ţi poţi imagina.  


Data viitoare când simţi stres sau disconfort, întreabă-te în a cui treabă te afli mental şi s-ar putea să începi să râzi! Întrebarea aceasta te poate aduce la tine insuti. Şi ai putea vedea cum nu ai fost niciodată prezent şi că ţi-ai trăit toată viaţa, mental, în treburile celorlalţi.


Doar simplul fapt de a  observa când te bagi în treburile celorlalţi, te poate aduce înapoi la sinele tău minunat.
Iar dacă practici asta pentru un timp, vei observa că nici tu nu ai nici o treabă şi că viaţa ta se desfăşoară perfect pe cont propriu.

Sursa: Byron Katie, "Iubind ceea ce este"






Ex.IX
Atunci cand iubesti un barbat, cauta sa il conectezi la Cer

Atunci cand iubesti o fiinta, in loc sa te agati de ea in mod egoist, gandeste-te sa o conectezi la cer, la sursa inepuizabila a vietii, asa incat ea sa se poata hrani si regenera fara incetare. Nimic nu e mai important decat sa stii sa iubesti.

Daca doresti bunastarea si fericirea fiintei pe care o iubesti, incearca sa nu te gandesti la tine, altfel o vei atrage in regiunile inferioare ale dorintelor si poftelor tale.


Dragostea nu e pentru a atrage o fiinta catre tine, ci pentru a te depasi, vrand sa faci ceva important pentru ea si nimic nu e mai important decat sa o conectezi la sursa vietii.


Apropie-te de persoana pe care o iubesti, priveste-o, ia-o in brate si protejeaza-ti gandurile pentru ea prin apropierea de cer, conecteaza-o la Mama Divina, la Tatal Ceresc, la tot ce este mai frumos… si chiar daca nu esti atat de intim cu ea incat sa o tii in brate, incearca sa o conectezi in gand cu Sursa luminii; doreste-i sa inteleaga noua ei viata, doreste-i sa guste o pace pe care n-a simtit-o niciodata. Fa in asa fel incat dragostea ta sa contribuie mereu la dezvoltarea fiintei pe care o iubesti.






Ex. X.
Tu, dansand

Da, chiar TU


Dansand.
Ce bucurie! 
Si eu dansand si noi, noi toate, dansand.

De ce? :)




Stiu ca multe femei cred ca dansul este un privilegiu al tineretii, se simt retinute, isi pierd increderea in trupul lor, in gratia si frumusetea lui si nu mai au curajul de a dansa nici macar in fata oglinzii.


Cu toate acestea, in toate vechile traditii ale omenirii dansul era, in special pentru femei, o activitate foarte importanta, caci ele stiau ca el exprima si intretine feminitatea; de aceea, ele nu renuntau sa danseze nici la varste foarte inaintate.

In cultura araba spre exemplu, chiar si in ziua de astazi femeile de toate varstele se aduna cel putin o data pe saptamana si danseaza liber, asa cum le dicteaza inima. Ele lasa pur si simplu energia sa curga nestingherita prin trup, ghidandu-le miscarile, aceasta eliberandu-le de tensiuni si stressuri si ajutandu-le sa fie mereu constiente si in contact cu trupul lor, cu energia lor feminina.

In aceste intalniri nu exista comparatii si reguli de dans, ci doar o mare bucurie de a simti unicitatea fiecarea si modul in care feminitatea ia tot atatea chipuri cate femei exista. Caci fiecare dintre noi suntem unice, fiecare avem ceva specific de exprimat in aceasta lume, avem ceva numai al nostru. Tocmai pentru a asimila una de la alta calitati diferite femeile danseaza pe rand, in timp ce celelalte "surori", care atunci privesc, aplauda si striga cuvinte de apreciere, admiratie si incurajare.



Sunt prezente la aceste intalniri dansante fetite de cativa ani, fete tinere, mame, bunici si strabunici. Toate danseaza si toate ofera darul lor. Caci acest dans in cercul tuturor femeilor dintr-o comunitate, aceast fel de "sezatoare" este locul unde fetele invata sa devina feminine, invata ce inseama sa fii femeie, aud povesti adevarate de viata, invata despre ele insele, despre senzualitate, despre provocarile si binecuvantarile vietii de femeie, despre trup, iubire si chiar despre barbati.:).


Este practic o veritabila initiere in arta feminitatii, ce nu se petrece doar o data, ci pe tot parcursul existentei lor si totodata o intoarcere la sursa, prin comuniunea dintre sufletele feminine. Ele creeaza astfel un timp si un spatiu al regenerarii si primenirii, caci dansul, la fel ca si admiratia, vindeca si trezeste.

Toate acestea se petrec asa cum este firesc -- femeile invata nu prin concepte mentale, asa cum este specific naturii masculine (si  cum din pacate se realizeaza educarea fetelor si a  tinerelor femei in cultura occidentala, ceea ce pentru sufletul feminin este foarte steril si rece).



Fetele si femeile invata prin dans si prin comuniune, asa cum e foarte firesc pentru natura feminina; invata facand, manifestandu-se, lasandu-se sa "curga" si descoperindu-se astfel. Invata fiind impreuna, empatizand si identificandu-se una cu alta, ascultandu-se una pe alta, incurajandu-se si admirandu-se  - creand un unison, un "camp" hranitor, creator si protector, caci asa e foarte usor si specific oricarei femei sa invete.


Inca mai crezi ca dansul e ceva ce tine de trecut, caci te simti stanjenita de diverse inhibitii, cum ar fi pozitia sociala, varsta sau cine mai stie ce?

Eu simt ca este chiar mai frumos sa vad o femeie mai in varsta dansand de bucurie la o sarbatoare sau in linistea casei ei, decat o balerina foarte tanara si foarte frumoasa executand perfect Dansul Lebedelor pe scena unei opere de renume. De ce? Ei bine, poate ca tanara dansatoare exprima forta, determinare, flexibilitate si isi misca precis si perfect trupul agil, dar ea are totusi putina experienta de viata pe care sa o exprime prin dans -urcusurile si coborasurile, culmile si adancimile ce imbogatesc cu trecerea prin viata sufletul unei femei.
Aleg sufletul in schimbul tehnicii, caci in suflet sunt insemnate cele mai frumoase trasaturi.



Daca esti una dintre acele femei care te-ai gandit intotdeauna ca ai doua picioare stangi:), sau daca inca te sfiesti sa dansezi chiar si numai pentru tine insati, pentru bucuria de a trai,  te rog: nu permite gandurilor negative sa te priveze de liberatea de dansa fericita in stilul tau propriu, unic si irepetabil. Dansul e cea mai vie intrupare a libertatii. A libertatii de a fi. Tu. Asa cum esti.


 
Te invit la dans. Dans. Incepe cu "Da"! :))

 Cu inima deschisa, danseaza. Pentru tine insati, pentru viata, pentru miracolul existentei. Asa cum simti. Fara teama sau rusine, fara a te considera nepriceputa. Simte doar muzica - si iti recomand sa pui in fundal melodia care te misca cel mai mult. Nu se spune degeaba ca "te misca". Ceea ce iti misca sufletul iti misca si trupul. Exact ca in dragoste.:).  
 Tu, dansand.Pentru a te descoperi, asa cum poate nu te mai stii, libera, spontana,unica.


TU, dansand. 


Iar daca esti o femeie curajoasa, i-ati si prietenele la dans. 

Si poti sa ii faci o bucurie si Lui. :)











Ex. XI. 
Admira-te, femeie cu suflet frumos !





 Frumusetea... esti TU





Imprimare E-mail
 Cine m-ar putea căuta? Hmm... cred că a greşit.
 Deschise uşa şi rămase mută de uimire...          
-Oare cine să fie? Cine m-ar putea căuta? Hmm... cred că a greşit adresa. 



 Se duse spre uşă, încercând să ghicească la ce vecină o fi venit persoana care tocmai sunase la uşa ei. De cealaltă parte a uşii era Andrei, prietenul ei din copilărie, devenit acum bărbat.
           Deschise uşa şi rămase mută de uimire. În faţa ei era o femeie excepţional de frumoasă.  Era înaltă, cu părul lung, iar trupu-i exprima atâta demnitate, că o făcu să-şi îndrepte brusc umerii. Părea totodată o copilă, însă ochii ei vorbeau, în tăcerea lăsată, despre forţa ei interioară, despre reuşitele ei şi despre căderile  temporare, dar şi despre iubirea mereu triumfătoare,  prin vânt şi ceaţă, mereu renăscută, mai puternică mereu...
          Era cu siguranţă cea mai frumoasă femeie pe care o văzuse vreodată, isi spuse, neîncetând să se minuneze de ceea ce vedea. 
           În acest moment, Andrei aseză lângă ea oglinda ce i-o adusese în dar de ziua ei şi, sărutându-i obrajii, se retrase ca o adiere, întocmai precum venise.
            Iar ea? Continua să se privească... 
          Spune-mi, Femeie frumoasă care citeşti aceste rânduri, de câte ori ai fost în locul ei? De cate ori ai văzut frumuseţea pretutindeni, mai puţin în tine? Iată, acest mesaj este pentru tine.
           Frumuseţea este diamantul pe care Creatorul l-a dăruit femeii ca semn al iubirii Lui, şi e manifestarea Sa în Univers. Este acel fior care transformă totul în jur. Şi, mai ales, frumuseţea... eşti TU!


 E necesar doar să crezi! Dezvoltă încrederea în sine pentru a te descoperi aşa cum eşti! Căci frumuseţea nu se poate obţine din exterior. Ea există deja în noi. O femeie poate fi cea mai frumoasă din întreaga manifestare, iar când şi ea crede aceasta, orice este cu putinţă. Dacă o femeie doreşte să realizeze ceva, care este integrat în voinţa divina, reuşeşte cu sigurantă!  Trebuie doar să devenim conştiente de potenţialul nostru înnăscut şi să-l folosim, chiar din acest moment! 
          A nu avea încredere în tine, în frumuseţea ta echivaleaza cu a renunta la tine. Acceptă-te, admiră-te pentru ceea ce eşti, fii prietena ta. Actionând astfel, întregul puzzle al vieţii tale se rearanjează, întru fericirea, încântarea şi împlinirea ta sufletească. Şi, de asemenea, întru transformarea fiinţelor care te întâlnesc.
          Frumuseţea este în tine. Descoperă-te! Şi... dăruieşte...
                                                                                                                 
autor: Oana Oprea




Atunci cand te privesti in oglinda, admira ceea ce esti, frumusetea din ochii tai care au vazut atat de multe, forta inimii tale care a iubit atat de mult si spune-ti tie insati mereu:



Frumusetea este o zeita..zeita din noi, din inima noastra, atunci cand ii deschidem portile si daruim oamenilor si noua insene savori de Paradis. Frumusetea este Iubirea ce ne incoroneaza inimile, frumusetea suntem noi, cand visam, cand credem, cand imbratisam, cand iubim.
Frumusetea esti TU! 







Ex. XII.
Frumoasa la orice varsta !



Zilele trecute discutam cu o vecina de bloc. Are în jur de 50 de ani şi aşteaptă cu nerăbdare să iasă la pensie, ca să se odihnească.

Mi-a vorbit de multe ori despre asta, când ne vedeam pe aleea din faţa blocului. E portăreasă la blocul vecin, aşa că de multe ori ne întâlnim şi schimbăm câteva cuvinte. În timp, am aflat că e singură şi că nu doreşte să se apropie de cineva. 
Am început să mi-o imaginez stând toată ziua în casă, cu televizorul deschis. Şi aşteptând... O imagine tristă, ce pare inevitabilă pentru multe dintre persoanele în vârstă.

Totuşi, de curând am avut parte de o surpriză din partea Marianei, când – ca să-mi mulţumească pentru un cadou micuţ pe care i-l făcusem - m-a îmbrăţişat. A inspirat prelung şi mi-a spus: “Ce bine miroşi! Ce parfum e acesta?” Am fost uimită. Credeam că aromele trec pe lângă ea fără să le mai remarce, fără să-şi mai dorească să le simtă pe piele. “Mi-ar plăcea şi mie un asemenea parfum”, a continuat ea, iar uimirea mea a crescut şi mai tare. Apoi mi-a mărturisit cât de mult îşi doreşte haine noi, frumoase şi feminine. Rămăsesem fără replică. Mariana, femeia îmbrăcată zi de zi în aceeaşi pereche de blugi şi acoperita mereu de tricouri largi, cu parul in dezordine şi părând că a uitat de savoarea feminităţii, avea totusi vie în suflet dorinţa de a se manifesta ca Femeie.

Dorinţe atemporale

Odată deschisă poarta cuvintelor, am aflat povestea dorinţelor care-şi trăiesc viaţa împreună cu ea. Dorinţa de a fi fericita, de a se simţi frumoasă, de a se plimba, de a se bucura de tot ce e în jur. Aceleaşi dorinţe de la 20 de ani – şi la fel de vii.

Este de fapt aceeaşi aspiraţie spre armonie, care insufleteste orice femeie si care nu ţine cont deloc de vârstă. 


Am vrut să verific dacă şi alte femei trecute de 50 ani simt la fel ca Mariana. Aşa că am început să întreb. Am intrebat femei care par resemnate cu trecerea timpului şi a urmelor lăsate de diferitele experienţe ale vieţii. Şi ştiţi ce am aflat? Chiar şi o doamnă de 83 de ani, care de-abia se mai ridica din fotoliu, mi-a mărturisit, nu fara a se sfii, acelaşi lucru: îşi doreşte să fie frumoasă,aranjata, admirata.




Frumuseţe la orice vârstă

Ridurile şi părul alb ne descurajează pe multe dintre noi să mai eliberăm acest impuls viu ce vine din interior şi cere sa fie ascultat. Apare o jenă de a trăi din plin. De unde oare şi de ce?

 Toate imaginile cu celebritati din cadrul acestui articol reprezinta fotografii ale unor femei trecute de 50 de ani, unele chiar de 70 de ani si mai mult. 
Veti spune ca sunt frumoase pentru ca au bani si pentru ca celebritatea le-o impune?
Ei bine, Brigitte Bardot sau Greta Garbo nu au imbataranit chiar frumos...Audry Hepburn in schimb a fost o zana pana la adanci batraneti, admirata nu doar pentru eleganta sa simpla, ci mai ales pentru delicatetea, inocenta si bunatatea sa. Toate acestea i se citeau pe chip, in ochi si in intreaga sa prezenta ca de vis.









Este vorba de un echilibru interior, sufletesc si de iubirea de sine, de frumos, de a fi bune cu noi insene si cu ceilalti. De acolo vine acel "nu stiu ce" al femeii, care o face incantatoare.


Ferice de acelea care, prin înţelepciunea inimii, ştiu că frumuseţea poate şi trebuie să fie cultivată în orice moment şi la orice vârstă! 


Frumuseţea este condiţia primordial a femeii. Ea are multe faţete, fiecare dintre ele completând etapele devenirii noastre. Vine in primul rand din interior, dintr-un suflet plin de iubire si o minte tanara, dornica de viata, deschisa spre experiente noi, spre cunoastere si plina de bunatate. De acolo, din inima, se reflecta in exterior, prin forma trupului, prin luminozitatea ochilor, prin gratia miscarilor si dulceata din glas.








Insa acest articol nu este doar pentru femeile aflate la varsta pensionarii. Femei de toate varstele au nevoie sa isi reaminteasca aceasta chemare suava a sufletului si firii lor de a fi feminine, stralucitoare, rafinate, sublime.

Am scris această poveste ca un îndemn pentru orice Femeei de a-şi recunoaşte aspiratia spre frumusete şi a-şi păstra  si implinivisele. Realizaţi legitimitatea lor, indiferent de vârstă! Găsiţi curajul de a cere ajutor pentru a le împlini de la Dumnezeu si de la fiintele dragi, in care aveti incredere! Şi, mai presus de orice, zâmbiţi din inimă, traiti din inima! 


Atâta vreme cât suntem în viaţă,noi, femeile,  suntem intruparea Frumusetii si a Armoniei, dacă avem curajul sa fim ceea ce suntem cu adevarat si ne urmam aspiratia spre fericire, frumusete si iubire!!!


Prelucrare a unui articol de  Emilia Enciu 












Ex. XIII

Cât de mult îţi doreşti... Iubirea ideala?




Îţi propun un test psihologic care se foloseşte uneori în interviurile de angajare. Rezolvarea problemei necesită gândire laterală, dar şi... stabilirea clară a priorităţilor personale. 


Sa ne imaginam....

Conduci automobilul tău Sport, de două locuri, într-o noapte cu o furtună teribilă.
Treci pe lângă o staţie de autobuz, unde se află trei persoane aşteptând:

  1. O bătrână bolnavă pe moarte;

  2. Un vechi prieten, care, cândva, ţi-a salvat viaţa;

  3.  Bărbatul ideal /femeia visurilor tale . 

Pe cine ai lua in automobilul tău, ţinând cont că nu ai decât un singur loc, doar pentru un pasager?
 

Variante de soluţionare:

Ai putea lua bătrâna, pentru că este pe moarte şi trebuie salvată prima.
Sau ai putea lua prietenul care ţi-a salvat viaţa, deci ai o obligaţie faţă de el. 
Desigur, dacă alegi una dintre variantele de mai sus, e posibil să nu mai reîntâlneşti niciodată femeia visurilor tale sau bărbatul ideal. 

Gândeşte-te foarte bine înainte de a răspunde. Abia după ce dai un răspuns citeşte mai departe.
 

******
*******
*******


Răspuns:

  Un candidat, într-un astfel de interviu, a fost angajat dintre 200 de concurenţi, pentru magnificul – şi în acelaşi timp izbitor de simplul – său răspuns: “Aş da cheile maşinii prietenului meu şi l-aş ruga să ducă bătrâna la spital; în timpul acesta, eu aş rămâne să aştept autobuzul, împreună cu femeia visurilor mele”.















Ex. XIV.

Incantare si uimire!



Ma minunez, caci traiesc.
Tu...Te simti vreodata uimita de minunea vietii tale?
Te minunezi ca traiesti, te uimesc lucrurile cele mai marunte si cat de frumos se completeaza toate, creand Viata ta?






Jumatate din sensul vietii este sa fim capabili sa vedem minunea si splendoarea clipei. Fiecare picatura de viata conteaza, fiecare picatura esti tu.
Vreau sa spun..ESTI AICI, ACUM, NU E UIMITOR?!
 
Nu este de ajuns?


Acum 7 luni viata a ridicat (intr)-o clipa cortina si mi-a aratat moartea. Bum! ajunge o secunda si viata se transforma in moarte. Nu e extraordinar? Un accident, neatentia cuiva..o pedala apasata gresit..sau o boala grava, un glonte, un infarct..Bum!
Nu e extraordinar ca ni s-a dat Viata?


VIATA. Fiecare secunda si ceea ce este dincolo de ea. 
Ni s-a daruit atat de mult!!!


Poti simti minunea acestei clipe, oricand vrei. Indiferent de ceea ce ti se petrece.
Poti sa vrei sa te minunezi si pur si simplu sa te umpli de incantare si uimire, uite-asa, oricand vrei.

Avem de ce ne minuna.Viata e o minune...crede-ma, stiu ce spun, era sa o pierd...

Viata este o minune si minunarea e viata. Ori de cate ori ne minunam, oricand ne lasam incantati, uimiti, ne lasam strabatuti de viata. Viata e uimitoare!

Minuneaza-te. Acolo unde esti, acum. Poti? Poti fi in minunare, in uimire, in incantare? Contempland curioasa ca un copil desfasurarea vietii...admirandu-i dansul furtunos sau calm?

Iar daca nu, care e motivul pentru care nu mai poti trai in minunare, incantata sa descoperi viata -  curioasa, mirata, uimitade ceea ce este?


Te sperie gandul de a admira viata asa um e ea, oricum e ea? Iti este jena sa te minunezi caci nu mai esti copil? Nu e potrivit, nu se cade sa simti incantare la varsta ta, la servici, cand muncesti, cand te afli printre oameni "maturi"? :)
Mirarea asta in fata Vietii nu e suficient de serioasa pentu cineva ocupat si cu capul pe umeri?
Dar.. inima ce iti spune ?
Care-i motivul care te opreste sa te minunezi ca traiesti?  

Fi coplesita de uimire.

Stii, clipa trece si...vei muri. 
Si atunci..wow. Vei realiza..Iti vei spune: " Toata viata am alergat dupa ceva care sa merite, sa ma incante, sa ma dea cu totul pe spate, sa imi dea sens vietii..toata viata am asteptat sa se intample minunea, sa se implineasca visul.."
Si...tocmai asta e...VIATA ESTE MINUNEA.


Existi numai in momentul de acum. Fiecare clipa inseamna viata.
Simte viata din viata! Haide,numai acum existi.
Nu exista viitor, acel viitor mai maret la care speri, cum nu exista nici trecut. Exista acum. Acum existi. Nu este minunat???


Schimba felul in care privesti viata. Incanta-te de viata din tine. De viata din viata.
Traieste viata ca pe o minune. 
Asta si este!
Pentru mine este o minune ca traiesc.

Nu te lasa pacalita de iluzii..nu astepta sa vezi moartea cu ochii ca sa te minuneze viata. 
Exercitiul de feminitate din aceasta zi este simplu, dar  foarte valoros, provocator si transformator :
Priveste din nou lumea cu ochi de copil. Macar o zi, macar o ora.

MINUNEAZA-TE CA EXISTI ACUM. 
MINUNEAZA-TE DE TOT.

Doamne ajuta









Ex. XV.

Exercitiul Orgasmului

Da, orgasmul trebuie sa fie un exercitiu. De zi cu zi.

Meritãm extazul!  
Pentru aceastã frumoasã nebunie am fost create!
Impregnati-va de senzualitate, de feminitate, mandriti-va cu trupul dumneavoastra, cu erotismul acestuia..fiti gata sa luati in primire toate comorile si incantarile propriei voastre senzualitati! 

Trupul in care traim este un dar, o splendida minune. Este capabil sa se lase stabatut de fluvii nesfarsite de iubire, de daruire, de frenetica si inaltatoare pasiune. 
Mintea umana este capabila a se minuna zile in sir in fata unui zambet, sa explodeze sub infiorarea unei atingeri, sa descopere mii de mistere intr-o singura privire a celui iubit, sa infrumuseteze si sfinteasca orice spatiu, ingenunchind indragostita in lacasul inimii.
Astazi, urmareste sa iti simti, cat mai intens, trupul. Asculta-i mesajele. Descifreaza-i chemarile. Revino in trup. Stiu, serviciul, taskurile de rezolvat, viata de zi cu zi, ne poate duce adesea cu totul "in cap", acolo unde totul e calculat, rece, precis si pe cat posibil...controlabil. Dar acum, vino in trup. Cauta sa traiesti cat mai des, cat mai mult, constienta de trupul tau de femeie, de catifelarea, de flexibilitatea, de moliciunea si deschiderea sa vulnerabila, de seva ce clocoteste dincolo de usile inchise strans ale mintii, de savoarea lui, ce este chiar savoarea vietii. Daca vrei o viata plina de seva, de viata, de intensitate, o viata ce merita traita, o viata vie, trupul tau este poarta, iar iubirea este cheia.


Aminteste-ti: 


Placerea si deschiderea pe care le simtim in timp ce facem dragoste au o stransa conexiune cu bucuria, curiozitatea, flexibilitatea si iubirea cu care ne traim viata. Poetul persan Rumi rezuma aceasta in cateva intelepte cuvinte: "Felul in care faci dragoste este felul in care Dumnezeu iti va raspunde si modul in care Viata se va purta cu tine." 
Umple-ti deci viata  cu incantare, cu intensitate, cu iubire, vibreaza in ritmul tumultuos al inimii, lasa intregul Univers, cu miliardele sale de stele sa te strabata atunci cand faci dragoste!...
Topeste-te in iubire, ca mierea in lapte...

Iubirea iti va arata dumul ea insasi.





Ex. XVI.
 Jocul zeitelor

Fiecare femeie isi doreste sa fie frumoasa si incantatoare, fiecare femeie viseaza sa fie perceputa ca fiind unica si uimitoare, fiecare femeie isi doreste sa fie apreciata si adorata ca o adevarata zeita.
dar...

Ce este o zeita?

O femeie plina de gratie, care a invatat sa se cunoasca si sa isi accepte si iubeasca toate aspectele fiintei: trupul, mintea, inima si spiritul.

O femeie care, prin cunoastere de sine, constientizare si continua crestere interioara isi traieste viata ca pe o sarbatoare plina de pace, iubire, pasiune, bucurie si daruire.
O femeie care a inteles ca are capacitatea nelimitata de a isi transforma oricand in bine viata, aducand armonie si iubire acolo unde ea se afla.

O femeie care  traieste la inaltimea potentialului ei, folosindu-se pe depln de calitatile cu care este inzestrata, spre binele ei si al celor din jurul ei. O femeie care poate face minuni prin inteligenta, creativitatea, altruismul si iubirea din ea.

O femeie care isi controleaza gandurile, alegandu-le doar pe cele optimiste si luminate de bunatate, o femeie care isi stapaneste emotiile, alegandu-le pe cele care o ajuta, o femeie care crede atat de mult in Bine incat face din viata ei, cu atentie si radare, o expresie a Frumusetii.
O femeie care se simte inspirata sa daruiasca mereu din preaplinul sufletului ei tuturor celor din jur, pentru ca este plina de recunostinta pentru tot ceea ce a fost binecuvantata sa primeasca de la Viata.

Fa o lista cu aceste calitati si timp de 3 zile, inainte de a merge sa te odihnesti, fa un mic bilant al zilei ce tocmai se incheie si pune un semn in dreptul calitatilor pe care ai reusit sa le manifesti in acea zi. Sunt multe, putine? Se poate sa faci mai mult maine, sa fii mai atenta, mai constienta?

Jocul de-a zeita nu e chiar o joaca!  Iti poate da, literalmente, aripi pana la urma!:) Mai ales cand se transforma in exercitiu constient!;)

Succes!!!







Ex.XVII.

INCREDEREA IN SINE - se naste atunci cand te asculti




Una din melodiile mele preferate este "Listen", interpretata de Beyonce. O stiti?   As ptea-o numi un  manifest al  identiatii - vocea unei femei se inalta, afirmandu-si unicitatea, gasind forta de a  se desprinde de asteptarile celor din jur (oricat de dragi), pentru a se gasi pe sine si a se manifesta  urmand vocea launtrica, glasul propriei inimi.


Cred ca fiecare inima e unica. 

Si cred ca fiecare inima vorbeste.


In taina, inima ne indeamna spre ceea ce este bun pentru noi; ne povesteste despre ceea ne dorim cu adevarat si ne da ghes, tresarind, ori de cate ori in viata noastra se ivesc ocazii de a ne implini visele, dorurile, aspiratiile, dorintele cele din inima, ce fac sa ne creasca inima de bucurie.




Ei bine, din aceasta ascultare a inimii,din aceasta afirmare de sine si manifestare a ceea ce suntem, in mod unic si irepetabil fiecare, se naste INCREDEREA IN SINE.


Pentru ca increderea in sine e acea certitudine ca tu esti tu si ca e bine ca esti . 
Este un dar pe care ti-l faci tie insati ori de cate ori apleci urechea ca sa auzi si talmacesti susurul inimii tale; un dar care te face sa zambesti, sa iti faci vocea auzita in inaltul cerului, sa dansezi libera pe scena vietii, sa fi -simplu- TU insati.




* "A iti dori sa fii altcineva, inseamna sa pierzi ceea ce esti".

* "De ce sa te compari cu altcineva? Nimeni din intreaga lume nu se pricepe mai bine decat tine sa fie Tu".

* "Inainte de a iubi pe cineva, trebuie sa te iubesti pe tine insati. Acceptand ceea ce esti si fiind la maxim tu insati, ii vi face fericiti pe ceilalti prin simpla ta Prezenta."


Uneori este tipul ca ea sa se retraga, in inima, pentru a se privi pe ea insasi. Pentru a se asculta si cunoaste pe ea insasi. Un timp pentru a cerne si a discerne.O rupere din lantul obisnuintelor, o desprindere de ceea ce e cunoscut. Solitudine si oglindire in ape limpezi.


Astazi iti propun sa iti alegi o zi din aceasta saptamana, pe care sa o petreci in solitudine. 
Tu cu tine, ascultandu-ti vocea interioara, clarificandu-ti gandurile, detasandu-te de trecut, ascultand muzica preferata, facand liste cu lucruri pe care iti doresti sa le realizezi, visand si vizualizand, meditand si mai ales intrebandu-te:"Cine sunt eu?".



Ca si cum, din foaie plina de ceea ce au scris ceilalti despre tine si tu ai incercat sa cofirmi, devii creion cu radiera - stergi si corectezi, renunti la cee ce nu esti...Adaugi si scazi,scrii si compui...ASCULTI. 
Te asculti si vocea inimii tale, desprinsa din murmurul multimii, regasita in sine, se desfasoara in acorduri de celesta simfonie, te asculti, cerni graul de neghina, adevarul de masti, iar viata ta poate deveni astfel AUTENTICA.
Aceasta interogare launtrica, in solitudine, meditatia asupra vocii interioara, este esentiala vietii unei femei.  Caci, fara descoperirea de sine, cum ar putea exista increderea in acest sine?







Ex. XVIII.
De vorba cu Dumnezeu



M-a intrebat o femeie frumoasa cum fac eu sa imi amintesc de Dumnezeu.. E un subiect atat de intim, de delicat si de misterios incat, din timiditate poate, am ezitat sa raspund..
Este totusi o intrebare importanta si foarte frumoasa, inocenta si profunda in acelasi timp, asa ca deschid acum, cu maini tremurande, infiorate, fereastra inimii , pentru a ma lasa privita o clipa acolo unde in spatele voalurilor de taina si tacere, vorbesc si eu cu Dumnezeu.


Recunosc ca mi-ar placea sa vorbesc mai des cu El, mai ales sa ii cer si sa-i ascult sfatul, de care uneori mai uit, ca un copil rebel...Exista insa  dese momente de conversatie spontana, vie, caci inima mea vorbeste ea, din preaplin de incantare, cu Dumnezeu - asa cum o fetita mica pupa obrajii parintilor ce o-ngrijesc.
Il simt adesea , il simt mai mereu pe Dumnezeu avand grija de mine, purtandu-ma prin viata in palmele lui.



Cel mai usor imi amintesc de Doamne Doamne atunci cand ma bucur -si de aceea sunt atenta si ma bucur mai tot timpul.

Ma bucur pentru ca sunt atenta la frumusetile vietii - de la sclipirile naturii la vocile prietenilor si de la glasurile care ma invata la glasul care cu iubire ma rasfata:).



Fiind bucuroasa ca e soare afara ori ca ploua frenetic sau ninge paradisiac si copilareste, ca mancarea e gustoasa, ca iubitul ma priveste in ochi cu dragoste, ca ma primesc brate calde, ca incepe o noua zi, ca viata e plina si ca respir inca o data, ca fac dragoste si sunt topita in iubire, ca primesc lectii de (la) viata - ma urca bucuria singura pana la Cer parca si atunci, privind lucrurile, oamenii - aud vocea lui Dumnezeu.. si nu am cum sa nu ii raspund cu recunostinta, spontan.



Preaplin de bucurie si recunostinta se revarsa, ca apa unui izvor ce tasneste din pamant, din inima mea.



Voi cum va amintiti si cum vorbiti cel mai adesea cu Dumnezeu?







Ex. XIX. 
Dormitorul Femeii - un spatiu al iubirii

 
 A venit vremea sa aruncam o privire prin...dormitor.:)
Este el asa cum l-am visat, ce ne place si ce am schimba. Cum ti-ai dori sa fie dormitorul tau, astfel incat sa te odihnesti perfect, sa te relaxezi in tihna si sa te inspire sa il folosesti cat mai des si mai placut?:))

Intr-o relatie de cuplu dormitorul reprezinta spatiul cel mai intim, cel mai special. Cu siguranta , dormitorul nu este (sau nu ar trebui sa fie) un spatiu oarecare, o camera comfortabila, buna pentru somn. Caci acesta este locul Intalnirii celor doi indragostiti, altarul unui cuplu.



Este prin urmare firesc sa il ingrijim ca pe un adevarat templu, ce ne va primi si inalta iubirea cu cat incarcam mai mult, din suflet, acest spatiu.

In loc de a adauga doar cateva lumanari si o muzica dulce in fundal, va recomand o "ceremonie"mult mai vie: transformarea dormitorului in care va intalniti cu cel iubit, intr-un spatiu magic, seducator si  fascinant.


Iata o adevarata provocare pentru fiecare Femeie (cred insa ca este o provocare pe gustul multora dintre noi) : a transforma, asemenea unei magiciene, dormitorul, intr-un lacas minunat, in care ea sa simta ca aspectele cele mai senzuale, mai feminine si mai rafinate ii sunt hranite; un loc unde inima ei va spune: "ma simt acasa". Un sanctuar, un loc al sufletului feminin. 


Aceasta presupune in primul rand sa ne centram in suflet si sa ne intrebam " Cum as dori sa arate locul ideal, in care sa ma simt o adevarata zeita- linistita, infloritoare, pasionala, misterioasa si foarte feminina?". 



Pornind de la raspunsurile pe care inima ta ti le va da, urmeaza apoi sa gasesti o tema in jurul careia sa compui acest spatiu de suflet, redecorand-o si recreand-o de la baza, pentru a rezulta cea mai intima, calda si plina de frumusete camera din casa ta. 




Poti porni de la imaginea unui trandafir, cu care simti ca semeni, sau de la un material ce ti-a fermecat privirea si simtiurile cu atingerea fina, de la o lumina ce simti ca te pune in valoare...poti porni de la orice lucru, de la un obiect ce simti ca "vorbeste" sufletului tau, iar de acolo sa construiesti spatiul ce iti oglindeste esenta ta feminina.


Avand in vedere ca femeia este cea care intr-o relatie de iubire ofera cadrul in care iubirea sa se manifeste si sa infloreasca, aceasta camera este in primul rand locul in care tu, ca femeie, trebuie sa simti ca poti darui tot ceea ce ai mai fumos, mai magic, mai suav in fiinta ta, pentru iubitul tau.

Trebuie deci ca acesta sa fie un spatiu care te reprezinta si care te imbie..dar , cu iubire in inima, aminteste-ti mereu ca acest loc trebuie sa il imbie si fascineze la fel de mult  pe barbatul iubit, oferindu-i un loc de relaxare, o oaza de liniste, in care se va simti ca in paradis, un spatiu misterios in care va dori si se va simti inspirat sa descopere si sa adore seducatoarea zeita din tine. 

Acesta este sanctuarul vostru si desi detaliile feminine si foarte rafinate sunt necesare pentru ca tu sa poti sa te deschizi asa cum nu ai facut-o niciodata inainte, urmareste sa pastrezi acel echilibru plin de subtilitate intre elementele masculine si cele feminine, care va face ca iubitul tau sa se simta incantat de acest loc al iubirii si sa isi poata la randul lui deschide pe deplin inima. 



Fa din acest spatiu un loc cum nu a mai existat altul, un loc dupa chipul si asemanrea sufletului tau, ca un taram fermecator, in care iubirea voastra sa fie adusa la lumina si sa se regenereze mereu si mereu, ca un izvor proaspat si vesnic nou.
Dormitorul va deveni astfel metafora in planul fizic a specificului relatiei voastre, oglindind idealurile voastre de iubire si armonie.

Acum, casa ta are o Zeita si un Zeu, un Rege si o Regina, un Erou si o Curtezana, o Printesa si un Cavaler, un Mag si o Zana buna, un Indragostit si o Iubita perfecta si un lacas pentru fiecare fateta a inimii si iubirii voastre.

Acesta este locul intalnirii voastre. Spatiul intalnirii cu Iubirea.
Ori de cate ori hranim acest Centru, avand grija de el si improspatandu-l, Iubirea poate fi la randul ei hranita, facand sa infloreasca inimile si relatia noastra de dragoste.

Mult succes!





   

 

Ex. XX.
Frumoasa adormita se trezeste...
 

"Nu pot decât să rog o femeie(oricare ar fi ea) să își întoarcă privirea din oglindă către sufletul ei... căci acolo se află adevărata minune. „Arta feminității” rezidă înlăuntrul femeii" [...] Femeia este o sărbătoare în sine; dar, cândva de-a lungul timpului, cineva s-a gândit că ar fi bine să îi spună că nu e frumoasă pentru ca mai apoi să o otrăvească cu fel și fel de substanțe ambalate în cutii drăguțe și colorate" - a grait vocea Barbatului.

Cuvintele lui m-au pus pe ganduri si inima mea a rasunat, amintindu-si de alte "mere otravite", cu care mama cea vitrega(cea care poarta chipul frumusetii artificiale sau al renegarii propriei feminitati pline de gingasie, blandete, naturalete si firesc, cea care se opune adevaratei noastre Mame, care este Natura cea vie si nepieritoare), incearca sa ne taie suflul vietii  inimilor noastre adevarate, care sunt Albe ca Zapada, otravindu-ne cu fuga de sine, cu imagini false si modele axate pe forma, dar fara continut, cu teama si incordare, cu un hatis de intrebari, in care Frumoasa s-a intepat si a adormit...



Dar raspunsul exista in inima..in lumina din ochii tai pe care o regasesti traind liber si fiind asa cum esti, in iubirea care este cheia ce descatuseaza si vocea care iti vorbeste despre tine insati.


Cineva, candva, a aruncat o piatra cu care a ciobit oglinda increderii tale in sine..un ciob ti-a intrat in ochi si de atunci iti vezi imaginea sublima deformata..Dar tu esti aceeasi.. Una cu inima ta, cu iubirea din tine, cu seva vietii din pantecele tau clocotind creator, una cu feminitatea fascinanta a Eternului Feminin, esti vocea si expresia plina de gratie, farmec si forta benefica a Frumusetii dintai !!!






"Mulţi ani din viaţa asta, am trăit într-un corp de femeie frumoasă fără să ştiu. Fără să accept că sunt femeie. Ignorându-mi corpul, negându-mi feminitatea. Dorind mereu să fiu mai slabă, mai înaltă, mai brunetă, mai dreaptă, mai bronzată, cu picioare mai lungi, sâni mai mici, buze mai conturate, gene mai întoarse, genunchi mai frumoşi, voce mai suavă, gesturi mai graţioase, plete mai dese. Râvnind să fiu femeia alături de care bărbatul să-şi dorească să rămână. Visând să cânt la pian. Sau măcar la chitară. Vrând să pictez. Să fac teatru. Tânjind să primesc iubire. Să fiu admirată. Acceptată.

Am trăit între neobosiţii şi veşnic prezenţii "Dacă".




Dacă aş vorbi franceza aşa fluent ca Georgiana...
Dacă aş avea profunzimea şi sensibilitatea Ramonei...
Dacă aş avea picioarele interminabile ale Ralucăi, spatele perfect al Roxanei...
Dacă aş avea râsul sonor al soră'mii, privirea jucăuşă a Sorinei şi unghiile pur şi simplu perfecte ale Manuelei...
Dacă aş avea inteligenţa şi rafinamentul Găbiţei...
Şi, desigur, dacă aş şti să-mi structurez discursul folosind măcar pe jumătate talentul Valeriei...
Dacă aş avea blândeţea şi frumuseţea Laurei, focul Alinei, strălucirea Agathei...



Dacă aş avea fineţea Mihaelei şi feminitatea Monicăi... Ah, şi părul cârlionţat şi bogat al Cristinei!
Cum ar fi dacă aş avea delicateţea acelei colege blonduţe cu care am lucrat odată?
E de la sine înţeles că dacă aş avea curajul Marinei...
Şi dacă aş fi atât de sociabilă şi plăcută ca Minodora...
Dacă aş şti să cânt la pian ca fiica Danei şi dacă aş şti să-mi aleg hainele şi poşetele ca Ada...
Nici nu vreau să mă gândesc cum ar fi să trăiesc fără griji ca Rodica ori dacă aş avea seninătatea Ancăi!
Of, Doamne! Măcar de l-aş avea pe "vino-ncoace" ca verişoara mea... că doar suntem în familie, chiar nu se poate împărţi??

Până într-o zi, acum vreo doi ani, când un glăscior firav s-a făcut în sfârşit auzit:

Şi eu? Eu unde mai sunt? Eu cine sunt?

Era inima mea… inima mea, unde mereu a fost iubire. Inima mea, care a ştiut cumva să crească, să observe, să iubească, să plângă, să râdă, să caute, să dăruiască, să aştepte, să spere. Inima mea, care a ştiut că va atinge înţelepciunea atunci când eu voi fi găsit puterea mea interioară. Când eu voi fi aflat că... sunt Femeie.



Şi s-a întâmplat când am trecut dincolo de convingerea că inima, şi numai ea, este cea care poate crea şi nu am mai ignorat că, de fapt, creaţia are loc în pântecele Femeii.

Ziua în care am acceptat că sunt Femeie a fost ziua în care mi-am descoperit pântecele. Am înţeles că aici, în pântece, se află secretul vieţii, că minunea vieţii ia naştere aici.
Am înţeles că în inimă este lumina, iar în pântece îşi are originea înţelepciunea femeii.


M-am surprins aflând că în inimă nu mă mai pot minţi şi că în pântece sunt răspunsuri la toate întrebările mele, aşteptând doar să fie culese prin deschiderea inimii.
Am eliberat din pântece toate nereuşitele şi regretele din relaţiile avute. Am eliberat trecutul.
Lăsând lumina din inimă să-mi umple pântecele, am vindecat. Lăsând energia din pântece să curgă în inimă, am înflorit.

Acceptând lumina din mine, nu am mai tânjit să fiu admirată, acceptată. Descoperind iubirea din mine, nu am mai tânjit să o primesc din exterior.Văzând frumuseţea şi bogăţia interioară a Femeii, nu mi-am mai dorit să mă încadrez într-un şablon de frumuseţe impus de regulile altcuiva. Şi mai ales, nu am mai făcut comparaţii...

Am aflat taina trăirii în prezent.

Am acceptat că toate fac parte din mine şi, astfel, m-am regăsit în totalitate."

Sursa:  http://talesofalovingheart.blogspot.com/





************************************************
 AMINTESTE-TI, Frumoaso, de Inima ta, trezeste feminitatea ta cea vie si umple de splendoare si firesc lumea intreaga !





Ex. XXI 
A FI FRUMOASA

Exercitiul de astazi este foarte simplu si rapid: pe o foaie de hartie, scrie 10 calitati care consideri ca fac o femeie sa fie considerata o femeie frumoasa.
Apoi, citeste randurile de mai jos.
Iti propun, poate, o alta viziune a frumusetii.
Frumusetea esti TU:

A fi frumoasa inseamna sa iti lasi gandurile, cuvintele si faptele sa aduca in lume numai frumusete.


A fi frumoasa inseamna sa intampini fiecare fiinta ce o intalnesti cu iubire, bucurie, gratie si bunatate.


A fi frumoasa inseamna sa lasi sa iti deschizi ochii pentru a vedea peste tot si in fiecare eterna frumusete a vietii.


A fi frumoasa inseamna sa iti exprimi deschis bucuria si recunostinta profunda pentru tot ceea ce primesti.

A fi frumoasa inseamna sa lasi lumina divina si stralucitoare a sufletului tau sa radieze asupra tuturor celor din jurul tau, fara umbrele gandurilor, indoielilor sau preferintelor tale. A fi frumoasa inseamna sa iubesti pe fiecare pentru ceea ce este.


A fi frumoasa inseamna sa nu astepti nimic in schimb.A fi frumoasa inseamna sa fi generoasa .


Acea femeie care este cu adevarat frumoasa isi poarta frumusetea in inima si de acolo, frumusetea rasare, din adancuri la suprafata, ca un izvor. 


Aceasta inseaman ca vei fi cea mai frumoasa atunci cand traiesti in deplina armonie cu cele mai inalte idealuri si aspiratii ale inimii tale. Nu poti fi o expresie a adevaratei frumuseti, atunci cand vei incerca sa fi altcineva decat tu insati. Oricat de aranjata ai fi, adevaratul tau chip nu este cel din oglinda, ci este cel al inimii tale, iar frumusetea ta va inflori si va atinge inimile oamenilor doar atunci cand o vei raspandi in jur, prin actiunile tale pline de bunatate.

URMEAZA-TI INIMA! Urmeaza chemarea sufletului, ce te ghideaza prin glasul iubirii din tine!


FII FRUMOASA ASA CUM NUMAI TU ESTI !!!







Ex. XXII 

Reguli simple pentru viata


 In primul rand,
O să primeşti un corp ;





S-ar putea să-ţi placă, s-ar putea sa nu,




Dar e al tău şi va trebui să-l păstrezi până la sfârşit.

Pretuieste-l si ingrijeste-l si bucura-te de tot ceea ce are de oferit.



Vei învăţa multe lucruri.




Eşti înscrisa cu normă întreagă,
la o şcoală informală numită “VIATA”.
Aici nu sunt greşeli, doar lecţii.
Creşterea e un proces definit de incercări, erori, reusite şi experimente.





Experimentele eşuate fac şi ele parte din acest proces,
la fel ca şi cele care în cele din urma dau rezultate.





ATENTIE! Lecţiile se repetă până le vei învăţa!
O lecţie îţi va fi prezentată în diverse feluri,



pana cand o vei intelege.
Când ai învăţat-o, poţi trece la lecţia următoare.

Lecţiile nu se termină niciodată.
Nu există nicio parte a vieţii care să nu conţină lecţiile sale.

Atâta timp cât eşti vie, vor mai fi lecţii de învăţat.


Ceilalţi oameni sunt o oglindă a ta.


Nu poţi aprecia sau dezaproba ceva la o persoană,
decât dacă e ceva ce îţi place sau urăşti la tine însaţi.




Ce vei reuşi să faci cu viaţa ta depinde doar de tine


Ai primit la nastere toate uneltele şi resursele de care ai nevoie.


 
Tu hotărăşti ce vei face cu ele. Alegerea îţi aparţine.





Viaţa e o călătorie a Cunoaşterii de sine.



autoare: Cherie Carter Scott








Ex. XXIII
Scrisoarea de dragoste

Astazi este o zi speciala, cu un exercitiu de feminitate special.
Iti propun sa scrii o scrisoare sa iti exprimi recuostinta pentru ca traiesti, pentru tot ce este bun, foarte bun sau mai putin bun in viata ta acum (stim ca si aspectele mai putin placute sunt tot daruri pentru noi, lectii ce ne pot ajuta sa fim mai buni, mai puternici, mai fericiti in final).
Este deci vorba despre o scrisoare de recunostinta catre Creator, Tatal Ceresc, Mama divina,Centrul spiritual, Viata insasi sau oricum il/o numesti tu.

Aceste "ceonversatii cu Dumnezeu" au avut de-a lungul vietii mele efecte pe cat de diverse ca forma, pe ata de minunate si stabile. Nu o sa spun mai mult si nu insist sa faci acest exercitiu, dar daca sufletul tau a simtit vreodata chemarea spre ceva inefabil, ce ne ghideaza viata, vei simti cu siguranta sa dai glas inimii si sa iti exprimi recunostinta.
Viata este un dar. 
De la cine?:)

********************

 Motto: "When listening to Your voice .. I feel like being a drop of water going through soil .. after a long day of raaain .. just finding my way deep, deeeeeep in this Earth; its taking somewhere deeeep . . I dont know where but I just won't stop following "...

Iti simt atingerea, atat de blanda, intelegerea, acceptarea, cuprinderea. 
Te simt...si..chiar si cand doare.. imi simt sufletul tresarind ,viu. 
Iti multumesc ca esti aici, in clipele mele de adanca singuratate. 
Savurez aceste momente petrecute doar cu Tine--esti cel care ma asteapta intotdeauna, esti cel care nu pleaca nicaieri, esti Cel cu care vorbesc orice, care le intelegi pe toate..Esti Cel care ma ajuta intotdeauna, indiferent cat m-am incurcat si Cel care gaseste intotdeauna rezolvare.

Aici, cu Tine, este Liniste. Unii numesc asta rugaciune..eu o simt ca pe tacuta regasire..ca pe o simpla si cuprinzatoare Pace..respiratie si liniste..un stop din goana vietii.. intoarcerea Acasa, in mine. 

Iti multumesc Doamne Dumnezeule. Ai fost, esti si vei fi. Cel mai bun prieten. Cel mai rabdator si intim ascultator.Cel ce imi vorbeste cu iubire.
Nu vii niciodata cu raspunsuri destepte cu care doar sa imi dai peste nas, nici nu imi plangi de mila, nici nu ma certi mai mult decat pot duce.

Nu ma respingi niciodata, nici cand sunt nepieptanata, nici cand plang sau strig, nici chiar cand vreau sa ma razboiesc cu tine sau sa fug. N-am intalnit pe nimeni cu atata intelegere si bunavointa ca Tine. Nu stiu de unde ai atata iubire si umor, nu stiu de unde ai mereu daruri.

Cand mi se inchide o usa in nas si bat din picioare suparata la porti inchise, razi de mine, dar imi deschizi intotdeauna porti noi. Si ma trezesc ca e intotdeauna mai bine. Stiu ca ma ierti si pentru portile pe care nu le observ si pe langa care trec grabita.

Stiu ca atunci cand imi asez capul in palma ta, toate portile sunt deschise. Simt cum ma tii in brate chiar si cand.. dorm.

Iti multumesc pentru Liniste. Iti multumesc, Doamne, pentru toate.
Iti multumesc. 

*********************************************************
Alina Dospinescu

Comentarii

  1. Datorită marelui om de toți oamenii el este cel mai mare om pe care l-am văzut de când am venit în această lume am fost frustrat dar o zi buna am spus doar lasă-mă să merg la internet, așa că am dat peste buna opera acestui mare om marile Dr. Îngerii, așa că am să-l contactat pentru el să mă ajute să aduc înapoi fostul meu prieten si el a spus este această problemă și am spus da, atunci el mi-a spus să curețe lacrimile mele că va lua doar trei zile să-l să-l aducă înapoi după l-am dat a cere Am așteptat până a 3 zile au venit și acea zi credincios Am văzut niște bată la ușa mea, care au l-am găsit, fostul meu iubit a început cerșit iertare, care este cum am ajuns ex înapoi adevărat marile Dr. Îngerii , Vă recomand să-l contacteze în orice fel de problemă cum ar fi:

    1) în cazul în care doriți ex iubitul înapoi
    2) pe care doriți să fie bogat
    3) dacă nu aveți mereu coșmaruri
    4) pe care doriți să lega soțul / soția să fie a ta pentru totdeauna
    5) pe bază de plante de îngrijire
    6) Asistența financiară
    7) pe care doriți să fie promovate în biroul tău, etc ..

    Precum și orice altă problemă care vă confruntați în viața voastră.
    Contactați Dr Angels prin: theangelsofsolution@outlook.com

    RăspundețiȘtergere
  2. Sunt Dr Abiku puternic, care vraja unghiului de fugă poate rezolva problema în termen de 72 de ore sau dupa caz poate dovedi a fi. Am fost un aparat de turnare de peste 29 de ani și munca mea vorbesc mult pentru mine. puteți să mă contactați de mai jos sau contactați-mă prin e-mail meu privat la drabikuspellhome@gmail.com
    Tu du-te prin această situație MAI JOS:
    (1) Îți place fosta ta?
    (2) Sunt ai mereu coșmaruri?
    (3) Doriți să fie promovat la locul de muncă?
    (4) Vrei femei / bărbați aleargă după tine?
    (5) Vrei un copil al tău?
    (6) Vrei să fii bogat?
    (7) Vrei soțul / soției să fie a ta pentru totdeauna?
    (8) Aveti nevoie de ajutor financiar?
    (9) Doriți să recupereze banii pierdut?
    (10) Vrei să opriți divorțul?
    (11) Vrei un divorț?
    (12) Vrei orice dorință să fie acordat de cineva?
    (13) vraja a concepe un copil de sarcină nevoie?
    (14) Ești constatare este dificil de a câștiga un caz în instanță?
    (15) Vrei să opriți căsătoria sau relația ta sau pentru a rupe.
    (16) Vrei să se căsătorească cu partenerul dumneavoastră cât mai curând posibil?

    Din nou, adresa mea de e-mail este drabikuspellhome@gmail.com

    RăspundețiȘtergere
  3. Daca vreti sa nu mai aveti doua mere in sutien intrati aici https://cremamariresani.blogspot.ro folositi crema zilnic, cu masaj, si peste 2 luni o sa aveti sani frumosi numai buni de pipait

    RăspundețiȘtergere
  4. N-am crezut în dragoste vrăji sau magie până când am văzut-o mărturie despre o femeie numită Jasmine pe internet mărturisind despre modul în care un aparat de turnare vraja numit DR MUSTAFA aduce înapoi fostul soțul ei, care a părăsit-pentru o altă femeie, și am decis să contacteze omul să da-i un try. Așa că, atunci când l-am contactat el mi-a spus că el va aduce soțul meu înapoi la mine că i-ar trebui să-i dau două zile pentru a face turnarea de vraja mea pe care am făcut-o. Sunt aici să mărturisesc că ceea ce a făcut pentru mine DR MUSTAFA a lucrat cu adevărat ... e-mail-l la: dr.mustafa86@yahoo.com

    RăspundețiȘtergere
  5. Numele meu este margaret Fredrick și îmi bazez în Texas, Statele Unite ale Americii. "Viața mea este din nou !!!
    După 1 an de căsătorie rupt, soțul meu mi-a lăsat cu doi copii. eu
    simtit ca viata mea a fost pe cale să i se încheie sinucidere aproape comis, am fost
    emoțional în jos pentru un timp foarte lung. Grație unui mare de fugă vraja
    numit oamen Mare Preot Dr. care i-ment on-line. Într-o zi credincios,
    așa cum am fost de navigare prin internet, am dat peste o mulțime de
    mărturii despre această fugă special vraja. Unii oameni au mărturisit
    că el a adus iubitul lor Ex înapoi, unii mărturisit că el restabilește
    uterul, vindecarea cancerului și a altor boli, unii mărturisit că el poate arunca
    o vraja pentru a opri divorțul și așa mai departe. De asemenea, am venit peste o anumită
    mărturie, era vorba despre o femeie numită Maria, a depus mărturie despre modul în care
    a adus înapoi iubitul ei Ex în mai puțin de 7 zile, iar la sfârșitul anului
    mărturia ei a abandonat adresa de e-mail Mare Preot Dr. oamen'S.
    După ce am citit toate acestea, am decis să-i dea un try. L-am contactat
    prin e-mail (drogalaspellcaster5555@gmail.com) și a explicat problema mea
    către el. In doar 3 zile, soțul meu mi-au revenit. Am rezolvat nostru
    probleme, iar noi suntem chiar mai fericiți decât înainte. Mare Preot Dr. oamen este
    într-adevăr un om talentat și nu se va opri să-l publicare pentru că el este un
    om minunat ... Dacă aveți orice problemă aici este adresa de e-mail pentru a
    ajunge la el. drogalaspellcaster5555@gmail.com vei fi bucuros ai făcut-o.

    Lucruri pe care le poate deasemenea:
    * Pentru a vindeca HIV / sau stări înrudite AJUTORUL
    * Doriți să fie promovat în biroul său.
    * Vrei femei / bărbați să fugi după tine.
    * Dacă doriți un copil.
    * Sunteți un antreprenor și doresc să câștige un contract
    * Vrei să lega soțul / sotia este
    al tău pentru totdeauna.
    * Dacă aveți nevoie de ajutor spiritual.
    * Oprire Divorțul
    * Dacă doriți să fie liber de amenințări de îngrijire a ortografiei în Africa
    să-l contacteze pe email*drogalaspellcaster5555@gmail.com* lui

    RăspundețiȘtergere
  6. Eu și soțul meu suntem căsătoriți de aproximativ 7 ani acum. Ne-am căsătorit fericit cu doi copii, un băiat și o fată. Acum 3 luni, am început să observ ceva comportament ciudat din partea lui și câteva săptămâni mai târziu am aflat că soțul meu vede cineva. A început să vină târziu acasă de la serviciu, nu-i mai pasă de mine sau de copii, Uneori iese și nici măcar nu se mai întoarce acasă de vreo 2-3 zile. Am făcut tot ce am putut pentru a remedia această problemă, dar în totalitate. Am devenit foarte îngrijorat și am avut nevoie de ajutor. Când navighez pe internet într-o zi, am dat peste un site web care sugera că doctorul Padman poate ajuta la rezolvarea problemelor conjugale, la refacerea relațiilor rupte ș.a. Deci, am simțit că ar trebui să-i încerc. L-am contactat și el a făcut o vrajă pentru mine. Două zile mai târziu, soțul meu a venit la mine și mi-a cerut scuze pentru greșelile pe care le-a făcut și i-a promis că nu o va mai face niciodată. De atunci, totul a revenit la normal. Eu și familia mea trăim din nou fericiți împreună. Toate mulțumesc dr. Padman. Dacă aveți nevoie de o casetă de vrăji care poate arunca o vrajă care funcționează cu adevărat, vă sugerez să-l contactați. Nu te va dezamăgi. Acesta este e-mailul său:

    padmanlovespell@yahoo.com sau (info@padmanspell.com)

    WhatsApp +1 949 229 386
    site web: https://padmanspell.com

    RăspundețiȘtergere
  7. Acesta este Natali Oskar și sunt aici pentru a le spune tuturor despre DR ISIKOLO. După 5 ani de căsătorie cu soțul meu cu 2 copii, soțul meu a început să se poarte ciudat și să iasă cu alte doamne și mi-a arătat dragoste rece, de mai multe ori amenință să divorțeze de mine dacă îndrăznesc să-l întreb despre relația lui cu alte doamne, eu a fost total devastat și confuz până când un vechi prieten de-al meu mi-a spus despre un jucător de vrăji pe internet numit DR ISIKOLO care ajută oamenii cu relații și probleme de căsătorie prin puterile vrăjilor de dragoste, la început m-am îndoit dacă așa ceva există vreodată, dar am decis să incearca. când l-am contactat, el m-a ajutat să fac vrajă de dragoste și în 48 de ore soțul meu s-a întors la mine și a început să-și ceară scuze, acum a încetat să mai iasă cu alte doamne și al său cu mine pentru totdeauna și pentru adevărat. Contactați-l pe DR ISIKOLO, cel mai bun jucător de vrăji de dragoste pentru relația dvs. sau problema căsătoriei care urmează să fie rezolvată astăzi prin intermediul lui WhatsApp la +2348133261196.

    RăspundețiȘtergere
  8. El a venit înapoi la mine cerșit, mulțumesc domnule pentru ajutor, l-am întâlnit on-line și el mi-a spus că mă va ajuta să aducă înapoi soțul meu, care ma lăsat și am spus nici o problemă, i-am dat detaliile de care avea nevoie și în mai puțin de 48 de ore soțul meu a venit înapoi la mine, dacă doriți cu adevărat ajutorul lui, de asemenea, adăugați-l pe WhatsApp + 2348054681416

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Primesc cu drag toate comentariile si intrebarile voastre.

Postări populare de pe acest blog

Cand te simti sexy ?

ESTI FRUMOASA !

ENDOMETRIOZA (boala neiubirii şi a neîmplinirii de sine la femei)