Treceți la conținutul principal

Putem fi feminine, intr-o lume masculina. E chiar atragator

IN ACEASTA LUME MASCULINIZATA FORTAT, BAZATA PE MINTE SI COMPETITIVITATE, CE NU MAI INCURAJEAZA NATURALETEA SI FACE HAZ CAM DE TOT CEEA CE ESTE EMOTIONAL, COMPLEX SAU PROFUND, NU ESTE USOR SA NU TE PIERZI PE TINE INCERCAND SA FII DIN CE IN CE MAI “BARBATA”.
Intr-o lume in care noua, “sexului slab” (ce expresie urata!), ni se cere perfectiunea, prin toate imaginile prelucrate si artificiale ale modelelor feminine promovate astazi, este aproape ceva miraculos sa te iubesti, sa traiesti armonios si cu suflet si sa ramai cu adevarat femeie.
Din pacate noi, femeile, ajungem sa purtam prin viata acest sindrom al perfectionismului, crezand ca este parte din cum suntem noi. Chiar  ne mandrim cu el, desi ne chinuieste si il transmitem mai departe fiicelor noastre.
Ne mandrim ca le stim pe toate, ca ne descurcam in orice situatie, ne “cioplim” din ochi trupul atunci cand ne privim in oglinda, considerand ca orice mica imperfectiune e un stigmat si trebuie  sa o facem sa dispara cu orice pret, tragem de noi toata viata fara a fi vreodata multumite, relaxate, impacate complet cu…noi insene.

Nu e nevoie sa fie totul perfect. Nu e nevoie sa fim prefecte. Putem fi vulnerabile, chiar si intr-o lume masculina. E chiar atragator

Ajungem insa, multe dintre noi sa fim mandre  nu de noi ca fiinte, ci doar (cel mult!) de “realizarile” noastre, ca si cum trebuie sa tot tragem lozul cel mare la bingo ca sa meritam sa traim. Fereasca Dumnezeu sa imbatranim, sa cedam, sa fim descoperite in vulnerabilitatea noastra sensibila si naturala. Nici nu mai intuim ca tocmai aceaste trasaturi feminine, vulnerabilitatea si deschiderea sunt  cele mai atargatoare pentru polul masculin si ar face loc in viata noastra iubirii, protectiei, comuniunii si fericirii firesti.
Ne indemnam una pe cealalta se fim “puternice”, fara sa ne dam seama ca ne pierdem treptat pe noi devenind “un pumn de otel intr-o manusa de catifea”, adica inflexibile, autoritare, deconectate de la emotiile si ritmurile noastre interne, traind predominant in cap, uitand de trup (cu exceptia machiajului si hainelor cu care incercam sa il acoperim) si chiar si de inima (fiindca “e prea sensibila si nu ne aduce decat necazuri”).
DEVIZA NOASTRA UNA PENTRU ALTA ESTE “FII BARBATA, ZOE” SI NU “FII FEMEIE, ESTE IN REGULA SA FII TU, ESTI IN SIGURANTA SI ESTI IUBITA, ORICE AR FI”.
Dealtfel noi,  femeile moderne, nu mai vrem afectiune decat de la barbati. Ei sunt tinta pe care ne-am pus ochii si trofeul pe care il declaram oricum adesea mai apoi, prin nemultumirea noastra aproape continua, a fi “nedemn “. Nu ne mai dam seama ca daca noi insene nu ne iubim este greu sa ne faca cineva vreodata pe plac, uitam ca daca noi in forul nostru interior nu ne consideram vreodata multumite de sine si suficient de bune vom fi mereu exasperate ca ceea ce primim nu e suficiet de bun. Am uitat sa ne bucuram de viata, am uitat puterea prieteniei, a conexiunii sufletesti, a comunitatii. Nu mai stim, am uitat cu timpul, ca femeile se refac si se regenereaza fiind impreuna cu alte femei sarbatorind feminitatea, ca acolo energia noastra se reface si ca doar regenerate si reconectate la feminitate putem avea o sansa reala, o sansa minunata la fericire alaturi de barbat.
Cerem cu disperare ceea ce nu mai putem primi de la barbati; si nu mai putem primi pentru ca suntem deja inchise, golite, ranite fiindca trecand prin viata am uitat sa ne intoarcem periodic la Izvorul Femeilor, la energia feminina care ne vindeca, ne primeneste, ne incarca si ne reconecteaza la suflet. Am uitat sa fin blande si atente la femeia din noi si la femei si feminitate in general. De altfel, foarte, foarte rar mai avem prietene de suflet.
FEMEILE MODERENE ISI SEACA PUTEREA INTRINSECA INCERCAND SA FIE BARBATI, CACI NU MAI STIU CA IN ELE SI IN CONEXIUNEA SUFLETEASCA CU SURORILE LOR FEMEI EXISTA O SURSA INFINITA SI INEFABILA DE ENERGIE, CARE POATE CREA MIRACOLE.
Daca ai avea puterea de a fi invizibila si de a citi atunci cand te apropii de un grup de femei aurele energetice si gandurile lor, ai vedea ca de multe ori acolo unde femeile se aduna, (desi zambesc si sunt politicoase, ori chiar mieroase), in aer pluteste foarte multa frica. Chiar si atunci cand femeile par ca se distreaza si sunt relaxate, energia lor este adesea contractata, mai ales in prezenta altor femei. Ne este teama ca vom fi criticate, barfite chiar, masurate la milimetru. Si adesea se peterece asa. Femeile au invatatsa fie competitive, sa se afirme si sa se lupte cu viata si cu toate femeile din jur. Iar cea care pierde, traind asa, este tocmai femeia. Este foarte obositor. Si femeile nici macar nu isi mai dau seama nu are nimeni ceva de castigat. Doar foarte, foarte mult de pierdut.
Stiu, femeile au uitat cine sunt si de ce sunt aici. Au uitat misiunea lor, puterea adevarata a fiintei lor, puterea magica a iubirii din ele. Mamele lor nu le-au invatat, deoarece si mamele lor au uitat despre asta, despre darul femeilor si ca o consecinta, binecuvantarea de a fi femeie este arareori simtita de femei.
  • Daca esti o femeie altfel,
  • daca pentru tine feminitatea este importanta,
  • daca ceea ce vei transmite fiicei tale conteaza pentru tine,
  • daca o relatie fumoasa cu barbatul iubit conteaza,
  • daca intuiesti ca se ascunde cu mult mai mult in spatele imaginilor deformate despre feminitate popularizate cu inconstienta,
  • daca vrei sa te reconectezi la Izvorul Femeilor
AM CREAT PENTRU TINE UN SPATIU SACRU AL SUFLETULUI FEMININ. TE INVIT CU DRAG LA GRUPUL DE FEMINITATE REALIZAT ONLINE, IN FIECARE VINERIDE LA ORA 19.30.
Pentru detalii si inscriere contacteaza-ma la adresa de email : dospinescu.alina@yahoo.com.
Te imbratisez draga Femeie,
ALINA DOSPINESCU
Psiholog, trainer si life coach
Fondatoarea proiectului ARTA FEMINITATII

Comentarii

  1. Numele meu este lilian N. Aceasta este o zi plină de bucurie a vieții mele din cauza ajutorului pe care mi-a oferit-o Dr.saguru ajutându-mă să-mi recuperez fostul soț cu vraja lui magică și de dragoste. am fost căsătorit timp de 6 ani și a fost atât de groaznic pentru că soțul meu mă înșela într-adevăr și căuta un divorț, dar când am întâlnit adresa de e-mail Dr.saguru pe internet despre cum a ajutat atât de mulți oameni să-și primească ex și ajută la stabilirea relației. și face ca oamenii să fie fericiți în relația lor. i-am explicat situatia mea si apoi caut ajutor, dar spre cea mai mare surpriza mea mi-a spus ca ma va ajuta cu cazul meu si aici sarbator acum pentru ca sotul meu sa schimbat complet pentru totdeauna. El vrea mereu să fie lângă mine și nu poate face nimic fără prezența mea. Mă bucur foarte mult de căsnicia mea, o mare sărbătoare. Voi continua sa depun marturie pe internet pentru ca Dr.saguru este cu adevarat o adevarata vrajitoare. VĂ RUGĂM SĂ VĂ RUGĂM AJUTAȚI DOCTOR SAGURU ACUM ACUM VIAȚI EMAIL: drsagurusolutions@gmail.com sau +2349037545183 El este singurul răspuns la problema dvs. și vă face să vă simțiți fericiți în relația voastră.
    1 LOVE SPELL
    2 CÂȘTIGĂȚI BACK EX
    3 FRUCTE DE FEMEI
    4 PROMOȚIE SPELL
    5 SPELL DE PROTECȚIE
    6 SPELL BUSINESS
    7 SPELL GOOD JOB
    8 LOTTERY SPELL și SPELL CASE.

    RăspundețiȘtergere
  2. Buna ziua, eu sunt Allison Howarts Dupa ce am fost în rela?ie cu Anderson ani de zile, s-a despar?it de mine, am facut tot posibilul sa-l aduc înapoi, dar totul a fost în zadar, l-am dorit atât de mult din cauza iubirii pe care o am pentru el, L-am implorat cu tot, am facut promisiuni, dar el a refuzat. I-am explicat problema mea prietenului meu ?i ea mi-a sugerat ca ar trebui sa contactez mai degraba o caseta de vraja care m-ar putea ajuta sa arunc o vraja pentru a-l readuce, dar eu sunt tipul care nu a crezut niciodata în vraja, nu am avut de ales decât sa-l încerc, eu i-a trimis caseta vraja ?i mi-a spus ca nu este nicio problema ca totul va fi bine înainte de trei zile, ca fostul meu se va întoarce la mine înainte de trei zile, a aruncat vraja ?i surprinzator în a doua zi, era în jurul orei 16.00. Fostul meu m-a sunat, am fost atât de surprins, am raspuns la apel ?i tot ce a spus a fost ca îi pare atât de rau pentru tot ce s-a întâmplat, încât a vrut sa ma întorc la el, încât ma iube?te atât de mult. Eram atât de fericit ?i m-am dus la el încât a?a am început sa traim din nou ferici?i împreuna. De atunci, mi-am facut promisiune ca oricine ?tiu ca are o problema de rela?ie, a? fi de ajutor unei astfel de persoane, referindu-l la ea singura casa de vraji reala ?i puternica care m-a ajutat cu propria mea problema. e-mail: ogagakunta@gmail.com pute?i sa-i trimite?i un e-mail daca ave?i nevoie de asisten?a sa în rela?ia dvs. sau în orice alt caz sau WhatsApp, la +2348069032895
    1) Vraji de dragoste
    2) Vraji de dragoste pierdute
    3) Vraji de divor?
    4) Vraji de casatorie
    5) Vraja de legare.
    6) Vraji de rupere
    7) Alunga un iubit trecut
    8.) Dori?i sa va promova?i în vraja dvs. de birou / Loterie
    9) dori?i sa va satisface?i iubitul
    Contacta?i acest om grozav daca ave?i vreo problema pentru o solu?ie de durata
    ogagakunta@gmail.com

    RăspundețiȘtergere
  3. Buna ziua ma numesc sophia peter, eu sunt din Statele Unite. Sunt aici pentru a depune mărturie despre o mare și puternică casetă de vrăji numită preot jungunu, am fost atât de confuză și devastată când iubitul meu m-a părăsit pentru o altă fată. Aveam nevoie de el înapoi cu disperare, pentru că îl iubeam atât de mult. El m-a ajutat să arunc o vraja de dragoste de întoarcere asupra soțului meu și tocmai în 48 de ore soțul meu s-a întors la mine plângând și cerându-mi iertarea. preotul jungunu l-a eliberat să știe cât de mult am iubit și l-am dorit înapoi. Și El a deschis, de asemenea, ochii pentru a imagina câtă dragoste împărtășim. Pe măsură ce scriu această mărturie acum sunt cea mai fericită femeie de pe pământ. Vreau să recomand această casă de vrăjire excelentă oricui are nevoie cu adevărat de o soluție urgentă pentru o distrugere a dragostei Trimiteți un e-mail la; drjungunusolutionspell@gmail.com

    RăspundețiȘtergere
  4. Când l-am găsit pe dr. Ogume, care locuiește în Turcia, am avut nevoie disperată de a-mi readuce fostul iubit. M-a lăsat pentru o altă femeie. S-a întâmplat atât de repede și nu am avut niciun cuvânt de spus în situație. Doar m-a aruncat după 3 ani fără nicio explicație. L-am contactat pe dr. Ogume prin contactul său și mi-a spus ce trebuie să fac înainte să mă ajute și am făcut ceea ce mi-a spus, după ce i-am oferit ceea ce dorea, a aruncat o vrajă de dragoste care să ne ajute să ne întoarcem împreună. La scurt timp după ce și-a făcut vraja, prietenul meu a început să-mi trimită mesaje din nou și m-a simțit oribil pentru ceea ce mi-a trecut. El a spus că eu sunt cea mai importantă persoană din viața lui și știe asta acum. Ne-am mutat împreună și el a fost mai deschis pentru mine decât înainte și a început să petreacă mai mult timp cu mine decât înainte. De când m-a ajutat Dr. Ogume, partenerul meu este foarte stabil, credincios și mai aproape de mine decât înainte. Recomand pe dr. Ogume oricui are nevoie de ajutor. E-mail: ogumenspellcaster@gmail.com. îl puteți contacta pentru oricare dintre următoarele probleme:
    1) Vraji de dragoste
    2) Vraji de dragoste pierdute
    3) Vraji de divor?
    4) Vraji de casatorie
    5) Vraja de legare.
    6) Vraji de rupere
    7) Alunga un iubit trecut
    8.) Dori?i sa va promova?i în vraja dvs. de birou / Loterie
    9) dori?i sa va satisface?i iubitul
    Contacta?i acest om grozav daca ave?i vreo problema pentru o solu?ie de durata
    ogumenspellcaster@gmail.com

    RăspundețiȘtergere
  5. Soția mea m-a părăsit și a plecat în vacanță cu fostul ei iubit și în ultimele 4 luni nu am mai auzit-o și nu am văzut-o. Nu am știut niciodată că voi experimenta o astfel de ruptură cardiacă de la soția mea după 12 ani de căsătorie cu 3 copii. Șeful meu de la serviciu a observat că nu mă mai puteam concentra la stația de lucru așa cum obișnuisem înainte. Mi-a oferit o discuție pentru a discuta cu el și i-am spus prin ce trec. După ce i-am explicat șefului meu, el a replicat lui Lord Zakuza, care este o casă de vrăji. M-am conectat la Lordul Zakuza pe linia sa de WhatsApp la +1 740-573-9483, după ce am vorbit cu șeful meu și mi-a spus că situația mea se va rezolva în 24 de ore cu vraja sa puternică. I-am urmat toate instrucțiunile și am crezut și am avut credință în el. El mi-a pregătit o vraja de dragoste care s-a retras pe soția mea în decurs de 24 de ore și acum, amândoi am trăit bine mai mult decât ne obișnuiam. Nu știu dacă cineva de aici are nevoie de ajutor, dar aici este linia WhatsApp Lord Zakuza +17405739483 și adresa de e-mail: doctorzakuzaspelltemple@hotmail.com dacă ai nevoie de ajutor în viața ta amoroasă.

    RăspundețiȘtergere
  6. nu-mi venea să cred că mă voi reuni vreodată cu fostul meu iubit, eram atât de traumatizat, rămânând singur, fără corpul care să rămână lângă mine și să fiu cu mine, dar am fost atât de norocos într-o anumită zi să întâlnesc acest lucru dr. puternic, vrăjitor Dr Wight, după ce i-a spus despre situația mea, a făcut tot posibilul uman ca să vadă că iubitul meu se întoarce la mine, într-adevăr, după ce a lansat vraja, fostul meu iubit a revenit la mine mai puțin de 48 de ore, a venit fostul meu iubit înapoi, implorându-mă că nu mă va mai părăsi niciodată, 3 luni mai târziu ne-am logodit și ne-am căsătorit, dacă aveți aceeași situație, contactați-l pe dr. wight, pe e-mailul său: wightmagicmaster@gmail.com. mulțumesc foarte mult, domnule, că mi-ați readus fostul iubit înapoi, adresa de e-mail a lui: wightmagicmaster@gmail.com.

    WhatsApp: +17168691327

    RăspundețiȘtergere
  7. Fostul meu iubit ne-a părăsit pe mine și pe fiica mea acum șase săptămâni, după ce am încercat aproape totul pentru a-mi restabili relația, am fost dezamăgit. Nu mi-a ieșit nimic. O săptămână mai târziu, în timp ce parcurgeam Instagram-ul meu, am văzut câteva mărturii despre DR, zori ajutând oamenii să-și reaprindă relația și să repare casele sparte, la început am fost sceptic, dar am decis să încerc și am luat contact cu DR, Dawn pentru ajutorul ei, câteva zile făcând contactul cu ea, totul s-a schimbat automat, tristețea mea a devenit bucurie, zâmbetul era pe toată fața mea, totul s-a întâmplat foarte repede și rezultatul a fost perfect. Folosesc acest mediu pentru a-l aprecia pe Dr, Dawn, dacă aveți dificultăți în relația dvs. Dr. Dawn Acuna este singura persoană care vă poate ajuta: dawnacuna314@gmail.com
    WhatsApp: +2348032246310

    RăspundețiȘtergere
  8. Îi sunt foarte recunoscător Dr Dawn Acuna, pentru că mi-a adus înapoi soțul care m-a părăsit pentru o altă femeie, în acel moment soțul meu M-a părăsit am crezut că am pierdut totul până când o prietenă de-a mea mi-a dat-o pe Dr Dawn Acuna, contact WhatsApp, i-am trimis un mesaj și i-a spus durerea prin care trec, așa că ea mi-a spus că totul va fi bine, dacă am încredere și cred în ea, vraja va funcționa cu siguranță pentru mine și soțul meu sigur se va întoarce acasă și mi-a spus ce de făcut, așa că acele lucruri au fost făcute și 48 de ore mai târziu, soțul meu s-a întors acasă cerșindu-mi iertare, sunt atât de fericit și recunoscător Dr Dawn Acuna, dacă aveți nevoie de ajutorul ei, contactați-o, este precisă și sinceră,
    * Dacă vrei să vrăji pentru a concepe.
    *Daca vrei sa ramai insarcinata.
    * Dacă vrei să-ți întorci iubitul
    *Dacă vrei să vindeci orice fel de boală
    * Dacă aveți nevoie de vrajă pentru a obține un loc de muncă bun. *Dacă doriți să nu mai aveți avort spontan. Si etc. scrie-i pe e-mail { dawnacuna314@gmail.com }
    WhatsApp: +2348032246310

    RăspundețiȘtergere
  9. Lucrurile nu funcționează doar până când faci alegerea corectă în viața ta. Am făcut alegerea corectă în viața mea când l-am contactat pe dr. DAWN, omul care este specializat în restabilirea relațiilor și căsătoriilor rupte. Sunt din București și sunt pe acest blog pentru a-i mulțumi Dr. DAWN pentru munca bine făcută. S-a asigurat că soțul meu a oprit planurile de divorț după câteva luni și a cerut să vedem un consilier și să ne rezolvăm diferențele. Nu mi-aș avea familia intactă astăzi fără ajutorul doctorului DAWN și de aceea îi las emailul: ( dawnacuna314@gmail.com )pentru a-ți restabili căsnicia sau relațiile rupte îl poți Whatsapp la: ( +2349046229159 )

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Primesc cu drag toate comentariile si intrebarile voastre.

Postări populare de pe acest blog

Cand te simti sexy ?

ESTI FRUMOASA !

ENDOMETRIOZA (boala neiubirii şi a neîmplinirii de sine la femei)