Protectie pentru sufletul tau
Dacă atunci când întâlneşti anumiţi oameni te simţi brusc obosită, vlăguită, fără bucuria de a trăi, ca şi cum ţi-ar fura din energia personală, e necesar să iei măsuri de protecţie.
Imaginează-ţi că între tine şi ele este aşezată o oglindă. În felul acesta orice energie negativă pe care o emană aceste persoane se reflectă în oglindă şi se întoarce la ele. Tu n-o s-o mai poţi absorbi. Şi orice energie pozitivă pe care o emani tu se întoarce la tine, astfel că nu vei mai avea cum să te simţi stoarsă de energie.
O altă măsură de protecţie, extrem de eficientă, este să-ţi vizualizezi corpul înconjurat de un halou de lumină alb-strălucitoare. Urmăreşte să percepi această lumină protectoare cât mai mult timp cu putinţă, pe parcursul întregii zile. Efectele benefice nu vor întârzia să apară şi chiar te vor ului - lumina alb-strălucitoare oferă nu doar protecţie împotriva energiilor negative, ci şi o stare generală de armonie, puritate, bună dispoziţie, aspiraţie.
Poţi realiza o altă tehnică binefăcătoare întinzându-te la sol, cât mai relaxată cu putinţă. Respiră încet, inspiră şi expiră abdominal. Fii conştientă de ritmul respiraţiei, fără a încerca să-l modifici. Imaginează-ţi la nivelul abdomenului un soare strălucitor, care te încălzeşte. Simte cum lumina soarelui emană din plexul tău solar şi îşi răspândeşte în tot corpul energia debordantă, dinamică, efervescentă.
autor: Elena Godeanu
Sursa: http://venus.org.ro/
******************************
Iar in continuare as dori sa va inspir sufletul cu un videoclip incantator, ce are darul de a trezi spiritul liber din noi insine:
** ************************
Anima
** ************************
Anima
foarte interesante sfaturile la fel si videoclipul
RăspundețiȘtergereSI eu intalnesc zilnic "vampiri energetici", unii chiar reusesc sa-mi strice dispozitia.
RăspundețiȘtergereNot anymore, Cezar, aceste remedii sunt foarte eficiente!
RăspundețiȘtergereDa, Baluarita, sunt indragostita de acest videoclip descoperit astazi, imi deschide inima si simt cum curge in mine libertatea de a vibra ascultand chemarea acestui spirit misterios din mine si din toate cate sunt.
Mi-am permis sa-ti "fur" videoclipul si sa-l pun pe facebook, ma regasesc in fiecare cuvant! Iti multumesc ca l-ai scos la lumina.
RăspundețiȘtergereSperba postare!Imbina frumusetea cu utilul intr-un mod desavarsit!
RăspundețiȘtergereIti doresc o zi superba!
Multumesc mult !
RăspundețiȘtergere>:D<
RăspundețiȘtergere