Femeia îndrăgostită
Trupul tău este departe de mine,
dar există o fereastră deschisă
dinspre inima mea către a ta.
Din această fereastră, asemenea lunii
Îți trimit în secret mesaje.
- Rumi –
Inima unei femei îndrăgostite se dilată, îşi pierde contururile şi începe să iubească locuri, oameni, melodii şi obiecte care au legătură cu el. Dacă circumstanţele o împiedică să-şi manifeste afecţiunea, îi va spune ce simte. Pentru că îşi doreşte ca el să se ştie iubit. Cel mai bun. Adorat, dincolo de proiecţiile unei inimi aprinse.
Femeia puternică, sigură pe capacităţile ei devine vulnerabilă în prezenţa lui. Continuă să aibă încredere în ceea ce este și totodată se simte expusă când rămâne doar cu el. Pentru că este deschisă, iar acest bărbat poate vedea dincolo de calmul aparent atunci când o privește. O simte, chiar dacă el însuși devine vulnerabil. Dar tocmai asta este frumos când doi oameni se întâlnesc. Și când spun oameni nu mă refer doar la trupurile lor.
Femeia îndrăgostită iubește. Pentru că se îndrăgostește cu sufletul, cu mintea și apoi cu trupul. Pentru că nu cunoaște altă cale. Dacă rațiunea îi spune că ar fi mai bine să se retragă, ea încuviințează, dar continuă să viseze, sa-și dorească atingerea lui, să vrea să-l cunoască și să petreacă timp împreună. Pentru că logica pentru ea nu este o opțiune atrăgătoare. Și pentru că are încredere în el.
Ochii unei femei care iubește sunt clari și plini de strălucire pentru că îl văd pe el. Pentru că nu există altă cale.
O femeie îndrăgostită este copil, amantă desăvârșită, mamă și prietenă. Este pentru el sursă de lumină și motivație, iar ea simte asta. Surprinde prin amestecul de blândețe și sălbăticie, emoții, neîndemânare, maturitate emoțională, profunzime, bucuria pe care și-o manifestă ca un copil și naturalețea cu care dăruiește.
Femeia îndrăgostită știe ce vrea și nu este dispusă să accepte mai puțin de la bărbatul pe care îl iubește. Pentru că îl vrea cu totul, îl vrea îndrăgostit de ea fără remediu, îl dorește din cap până în picioare, îl dorește doar dacă știe și el la fel de clar ce vrea, adică pe ea.
Când iubește, femeia renunță la rațiune, dar își păstrează aspirația cea mai profundă: aceea de a fi adorată, privită, cucerită cu perseverență și iubită cu atingeri, cuvinte și dăruire sufletească. De a fi a lui. Prioritatea lui, bucuria lui, ideea lui de intens, căutarea și destinația lui. Pentru că el este al ei. Soarele ei, locul ei și sursa ei de liniște.
Autoare: Anca C
Sursa: Atractia succesului
Comentarii
Trimiteți un comentariu
Primesc cu drag toate comentariile si intrebarile voastre.