Singurul lucru pe care știe să-l facă femeia mai complet decât să iubească.
Știe să plece.
…
Nicio minciună nu mai poate să o convingă.
Niciun adevăr nu o mai poate face să ne asculte.
E mult mai ușor să spargi prima gheață, decât să o spargi pe a doua. A indiferenței asumate. A respingerii conșitente.
Femeia care nu te cunoaște e reținută, te vede ca pe un pericol. Potențial. Și asta îi place. Femeia care te cunoaște bine, dar a ales să plece, te vede ca pe o sursă de nefericire. Sigură. Și asta nu-i place deloc.
Adevărul este că și femeile și bărbații plâng, fiecare în felul lor, după un final. Diferența e că femeile plâng imediat, iar bărbații mai târziu.
Așa suntem noi, barbatii. Stăm și ne gândim la câte un pahar cu vin la viața noastră și la tot ce-i dădea sens. Ne gândim la ce-am avut și ce-am pierdut. Ne gândim la acel moment când am schimbat, ca la o casă de schimb valutar ținută de un escroc, frumusețea uitată a prezentului pe promisiunile false ale viitorului.
Acel moment când uităm că valoarea relației pe care o avem este dată de tot ce am făcut și noi si ele pentru ea. Că a fost o dată ca niciodată când femeia (care acum ni se pare că ne cam stă în calea vieții) era o necunoscută. Și noi nu știam cum să spargem gheața.
Acel moment când uităm că lucruirle care ne unesc sunt mai multe decât cele care ne despart.
Acea secundă când ni se pare că putem să întindem oricât coarda și că femeia pe care o avem e un fel de apă care ia forma dorințelor noastre, dar pe care, ca pe o apă veritabilă, o găsim acum incoloră, inodoră și fără gust…
Când vine criza vârstei relației ni se pare că femeia e un fel de apă sprecială care nu are un punct de fierbere.
Greșit. Femeia are punctul ei de fierbere.
Și când ajunge la el… îngheață.
Atunci degeaba încercăm să mai spargem gheața aceasta de-a doua. Mai ales când prin ea vedem o femeie pe care altcineva o face fericită.
Decât să încerci să o aduci înapoi… e mai bine să nu o lași să plece! Dar aici vine partea care ne dă peste cap: Nu poți să oprești o femeie să plece. Totul e să o faci să nu vrea.
Comentarii
Trimiteți un comentariu
Primesc cu drag toate comentariile si intrebarile voastre.