ARTA DE A FI O DOAMNA


Arta de a deveni o doamnă s-a pierdut odată cu încercarea femeii de a fi supraviețuitoarea unei lumi care aparținea bărbaților. O adevarată doamnă este un model pentru femeile din jurul său și un ideal pentru bărbații care ajung să o cunoască. Cum? Emană respect prin toți porii fără a fi agresivă, este feminină și senzuală fără a deveni vulgară, dar mai ales știe că succesul ei nu se bazează pe insuccesul altcuiva.

Arta de a fi o doamnă nu înseamnă altceva decât punctul maxim de feminitate pe care o dobândești odată cu educția din copilărie, condimentată cu un amalgam de metode old-fashioned. 

O doamnă învață din propriile greșeli, face ajustările de comportament necesare și va evolua întotdeauna.O doamnă știe să fie o femeie independentă fără să-și facă iubitul să se simtă inutil, dar mai ales știe să se facă apreciată de cei din jur fără a stârni invidie. Să devii o sursă de inspirație pentru cei din jurul tău nu este greu. Iată ce trebuie sa faci:

1. Nu bârfi:
A răspândi informații și a bârfi sunt lucruri diferite. Atunci când intenția ta este cea de a distribui o imagine negativă a altor persoane înseamnă că bârfești, deci nu ești demnă de statutul de doamnă.

2. Fii discretă:
O adevărată doamnă nu discută niciodată despre felul în care s-a despărțit de iubitul ei și nici nu-și spală rufele în public.

3. Fii punctuală:
O doamnă respectă timpul altora, atât la birou, cât și în viața persoanală. Punctualitatea este o calitate rară pentru care vei fi apreciată și admirată. Până la urmă, câte femei punctuale cunoști? Totuși, dacă ți se întâmplă să întârzii, alege cel mai delicat mod de a te scuza, fără să folosești explicații inutile sau obositoare.

4. Gândește înainte să vorbești:
În orice context, trebuie să-ți gândești cuvintele . Niciodată nu trebuie să comentezi greșelile altora, nu-l întrerupi pe cel care vorbește și nu jignești.

5. Spune „te rog” și „mulțumesc”:
Zâmbetul ți politetea sunt accesoriile de succes ale unei doamne, așa că nu fi zgârcită cu cele două cuvinte magice.

6. Fii naturală:
O adevărată Lady știe că un decolteu prea adânc sau o pereche de gene false îi poate face pe ceilalți să se simtă stânjeniți de prezența ei. Fii naturală, dar întotdeauna elegantă.

7. Informează-te:
Nu este suficient să fii frumoasă și cu bune maniere dacă nu ești și inteligentă. Acordă-ți o oră pe zi pentru a citi presa, cărți, site-uri de specialitate, altfel riști să fii luată prin surprindere atunci când porți o conversație.

8. Nu face complimente în grup:
Atunci când vrei să-ți faci cunoscute aprecierile față de o persoană, ai grijă ca acestea să fie într-un context intim. Nu vrei ca acea persoană să se simtă stingherită față de restul grupului.

9. Nu folosi telefonul mobil când ești într-o întâlnire:
Atunci când ieși cu prietenii sau ești într-o ședință, închide-ți întotdeauna telefonul. Este de prost gust să fii deranjată atunci când ai toată atenția asupra ta.

10. Fii o încântare pentru cei din jurul tău:
Reglează-ți tonul vocii, astfel încât să nu deranjezi pe nimeni. Atunci când vorbești și gesticulezi trebuie să fii delicată, totul în armonie cu înfățișarea ta generală.

SURSA: beautytips.ro/



Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Cand te simti sexy ?

ESTI FRUMOASA !

ENDOMETRIOZA (boala neiubirii şi a neîmplinirii de sine la femei)