Iti multumesc, Doamne!

Îţi mulţumesc, Doamne, că m-ai ajutat să devin conştientă de mine însămi şi de prezenţa Ta. Ştiu că, în mare măsură, eu mi-am ales Calea, dar Tu m-ai ajutat să merg pe ea şi îţi mulţumesc că ai avut grijă să nu mă rătăcesc!

Îţi mulţumesc pentru florile minunate pe care mi le-ai crescut în suflet, pentru că ele mi-au atras privirile şi, astfel, nu m-au mai speriat ciulinii împrăştiaţi în jur ce păreau gata să-mi năpădească potecile. Astfel, nu m-am descurajat şi, chiar dacă, uneori, m-am mai întristat, nu m-am schimbat. Chiar dacă mi-au mai zgâriat uneori tălpile, nu mi-au atins şi sufletul, înălţat fiindu-mi de parfumul dulce şi blând al înfloririlor Tale. Îţi mulţumesc că ai grijă de ele aşa cum ai grijă de mine.

Îţi mulţumesc pentru spaţiul liniştit şi cald din interiorul meu pe care m-ai învăţat să mi-l creez şi să mi-l menţin curat şi frumos. Astfel, m-am retras acolo şi nu mi-a fost prea greu când, uneori, cerul se înnegura, când ploaia îmi părea prea rece peste umeri, ori când crivăţul îşi îndeplinea şi el menirea, bătându-mi pe la ferestre.

Îţi mulţumesc pentru că m-ai ţinut de mână şi mi-ai mângâiat inima când drumul mi s-a părut mai anevoios, că mi-ai ridicat privirile spre înălţimi ca să pot vedea mai întâi lumina cerului şi a soarelui lumii şi abia apoi noaptea şi pământurile ei, care păreau pe alocuri aride. Astfel, am putut să merg înainte cu credinţa în frumuseţea jocului, în minunea reuşitei şi în extraordinara comoară din mine pe care, pas cu pas, o adunam sau o dăruiam pe drum, după cum sfaturile Tale mă îndrumau să fiu.

Îţi mulţumesc pentru oamenii frumoşi pe care mi i-ai trimis înainte, pentru că ei mi-au dăruit zâmbete şi încredere, mi-au trezit entuziasmul şi dragul de viaţă, mi-au inspirat visele şi curajul de a le împlini. Astfel, m-am îndepărtat de aceia care ar fi putut să mă deturneze, ori să-mi lege aripile de pietrele grele şi negre în interiorul cărora sălăşluiau.

Îţi mulţumesc că mi-ai pus în faţă oglinzi care mi-au arătat cum sunt şi care m-au ajutat să nu mă îndepărtez de aceea care îmi doream să devin. Îţi mulţumesc pentru frumuseţea lor interioară, pentru bunătatea şi generozitatea lor, pentru răbdarea şi înţelegerea lor faţă de tot ceea ce au primit din mine, pentru bucuria şi recunoştinţa lor faţă de tot ceea am însemnat pentru fiecare, pentru corectitudinea şi fermitatea răspunsurilor primite, precum şi pentru neaşteptatele daruri. Îţi mulţumesc pentru liniştea lor, în care m-am privit, pentru limpezimea lor, în care m-am recunoscut, pentru strălucirea lor, de care m-am dorit învăluită. 

Îţi mulţumesc şi pentru că mi-ai arătat, totodată, şi petele răzleţe, şi cioburile, căci m-au ajutat să înţeleg cât de atentă să fiu, câtă grijă să am, cât de dedicată să devin pentru a-mi păstra Lumina oglindită întreagă, curată şi strălucitoare. Astfel, n-am avut prea multe regrete şi nici prea multe remuşcări, nici prea mult de iertat şi nici prea mult de corectat, nu mi s-a părut nici prea greu de uitat şi nici prea mult de aşteptat.

Îţi mulţumesc că mi-ai deschis ferestrele şi uşile potrivite, că nu m-ai lăsat să bat prea mult pe la porţi închise, că mi-ai descuiat lacăte ferecate ce mi-ar fi blocat calea, că ai rupt zăgazuri şi ai desfiinţat barierele din trecătorile spre care mi-ai căzăuzit paşii, că mi-ai desfăcut aripile dincolo de colivii, că mi-ai deschis cerurile şi mi-ai arătat infinitul acela din care am plecat.

Îţi mulţumesc că mi-ai sădit în inimă dorul de Tine, dar şi pofta de viaţă, că mi-ai dăruit candoarea copilului, dar şi intuiţia adultului, că m-ai ajutat să mă accept şi să mă simt bine cu mine însămi, în solitudine sau în mijloc de mulţime, dar şi să-mi doresc desăvârşirea sufletului în trup omenesc, că m-ai trimis aici să învăţ să-mi amintesc că, în timp ce sunt Eva alături de Adam, mai presus de ea,  EU SUNT.

Şi îţi mulţumesc că nu m-ai lăsat să uit de IUBIRE!  Mi-ai sădit-o în suflet, mi-ai scris în inimă cuvintele ei, mi-ai pictat-o în cele mai frumoase culori, mi-ai deschis ochii să o văd şi inima să o primesc, m-ai învăţat că o merit, m-ai împins pe încurcatele Tale cărări, Doamne, pentru a fi îmbrăţişată în nemărginitele-i aripi. Din frumuseţea a toate câte sunt pe pământ nu aş fi văzut, poate, atât de mult dacă Tu nu ai fi reaprins în mine, mereu şi mereu, focul sacru al Iubirii, dacă nu m-ar fi mistuit dorul de ea şi dacă n-aş fi fost renăscută, de atâtea ori, în atâtea vieţi, din cenuşă, în toată splendoarea şi măreţia ei.

Dar cel mai mult îţi mulţumesc, Doamne, pentru că mă adormi în fiecare seară în îmbrăţişarea lui şi pentru tot ceea ce împreună suntem, pentru tot ce nu pot cuprinde aici, în această pagină. Tu ştii ce-i în şi al sufletului meu. Mulţumesc!

Sursa: Oglinzile sufletului