Cum te vindeci de complexele sexuale legate de imaginea de sine
Traim intr-o societate care ne bombardeaza zilnic cu modele de perfectiune fictive. Revistele sunt pline de femei sau barbati perfecti sau care cel putin asa par, societatea ne arata cu degetul daca nu suntem intr-un anume fel iar in familie crestem cu credinte care ne transmit inconstient ca daca facem anumite lucruri sau suntem intr-un anume fel, suntem gresiti. Iar noua nu ne ramane decat sa ne dorim sa atingem perfectiunea si sa dezvoltam frustrari si complexe in comparatie cu aceste modele perfecte.
Complexele apar in urma unui conflict intre natura noastra, intre ceea ce suntem noi si o regula impusa din exterior. Unele sunt evidente, cum ar fi obsesia pt greutate in cazul femeilor si cat mai multi muschi in cazul barbatilor iar unele sunt mai putin evidente, pentru ca se afla sub asternuturi, atat la propiu cat si la figurat. Ele au radacini adanci in inconstent iar pentru a le depasi trebuie mai intai sa le aducem la suprafata.
Femei vs barbati
In timp ce femeile simt nevoia de protectie si de siguranta si dezvolta complexe vizavi de asta, barbatii au complexe in ceea ce priveste puterea. Suntem diferiti si suntem programati genetic intr-un anume mod, iar din vremea cand oamenii traiau in pesteri pana acum nu s-a schimbat mare lucru, doar a luat alta forma. Complexele de sub asternuturi tin in mare parte de teama ca nu suntem suficienti de buni si eligibili pentru un anume statut.
Am asistat la discutii offline si am vazut online articole intregi despre cum sa ai o viata sexuala de poveste, condimentata si incitanta. In realitate insa, oricate sfaturi am urma ca sa ne imbunatatim viata sexuala, este in zadar, daca nu ne eliberam de sub povara complexelor provocate de modelele perfecte ce ni se servesc dimineata la pranz si seara, a celor ce provin din familie si a celor ce provin din teama ca nu vom face fata cerintelor impuse de societate.
Multe din complexele sexuale sunt oglinda felului in care parintii se comporta, unul fata de celalat si amandoi fata de copil. Cea mai puternica metoda de invatare, mai ales la copii, este exemplul. Copilul ori va imita modelul, ori il va respinge. Cel mai apropiat model este cel parental, de aceea, daca parintii sunt foarte complexati de sexualitatea lor, copilul or va face acelasi lucru, ori va adopta cealalta extrema, aceea de a fi foarte libertin.
„nu te mai imbraca cu fuste scurte ca arati ca o femeie usoara“ „nu sta pana tarziu noaptea, caci noaptea ies doar depravatele“
„nu plange ca esti baiat mare“
„esti numai piele si os“
„arati ca o balena“
Reprosurile, comparatiile, pudicitatea pot creea complexe. Rari sunt parintii care sa nu isi compare copilul cu alti copii: mai ordonati, mai buni la invatatura, mai cuminti, mai destepti. Ce anume ar putea sa-l faca pe acest copil ajuns la maturitate sa creada ca o partenera de viata il va privi altfel decat l-au privit parintii sai, care ar trebui sa il iubeasca neconditionat?
Eternul complex al femeilor in pat este ca nu arata suficient de bine: ca li se vede celulita, colaceii sau ca nu au un corp suficient de tonifiat. Apelam de la creme minune si diete fulger pana la bisturiu ca sa ne indreptam imaginea de sine, poate poate ne-om iubi mai mult sau poate poate vom gasi pe cineva care sa ne iubeasca cum am vrea noi.
Ni se transmite permanent mesjul ca trebuie sa fim perfecti pentru a fi acceptati si iubiti de catre ceilalti. Ni se ofera etaloane si modele. Succesul social se masoara in kilograme si in masa musculara. Luam aceste modele de bune si asa ajung 5 kg in plus sa duca la depresie, frustrare si ura de sine.
Un alt complex al femeilor este acela ca vor fi folosite. Ne dorim certificate de garantie dinaintea primei nopti de dragoste, daca se poate. Ne proiectam asteptarile pe cel de langa noi. Abia cunoastem un barbat si deja credem ca suntem intr-o relatie. Atat de mare este teama de a ramane singure.
Pe barbati societatea ii invata ca trebuie sa fie niste duri, adevarati macho, ca trebuie sa fie virili si ca sensibilitatea este semn de slabiciune. Asa apare complexul machoului sau cel al baiatului dur, care isi pune aceasta masca pentru a nu fi ranit sau pentru a fi pe aceeasi lungime de unda cu amicii lui. Cu cat mai multe femei au in pat, cu atat mai buni sunt considerati si cu atat sunt mai admirati de cei din jur.
Barbatul nu este scutit nici el de complexe: teama ca nu e destul de bun la pat, ca nu are suficienta experienta, ca durata nu este suficienta sau fabulosul complex legat de marime sunt doar cateva din complexele de inferioritate ce le au barbatii.
Cum sa ne vindecam de complexe
Felul in care te vezi joaca un mare rol in complexele sexuale, pentru ca, multe din ele, fac parte din grupa complexelor de inferioritate, ce provin dintr-o imagine de sine deteriorata.Atat femeile cat si barbatii duc o lupta continua cu complexele: cumparam produse si servicii care ne promit ca ne vor face mai buni, mai frumosi, mai potenti – adica ne promit ca datorita tuturor acestor calitati vom fi mai IUBITI.
Pentru ca in fond, asta cautam, sa fim acceptati si iubiti asa cum suntem. Si pentru ca nu ne consideram suficient de bun, recurgem la artificii, iar cand artificiile nu merg, dezvoltam frustrari si complexe.
De aceea, vindecarea de orice complex, incepe cu tine. Nu exista nici o pastila magica sau vreo solutie minune care sa iti dea incredere in tine si sa te faca sa te privesti altfel decat o faci.
Acceptarea de sine presupune munca din partea ta. Daca tu iti urasti corpul, cum ai vrea ca altcineva sa il iubeasca?
3 pasi spre o imagine de sine mai buna
1. Realizeaza ca perfectiunea nu existaPerfectiunea este obiect de muzeu si cine vrea sa o atinga va sfarsi dezamagit. Nimeni si nimic nu este perfect in lume. Insa suntem frumosi tocmai prin imprefectiunile noastre. Acesta este cel mai minunat lucru. Si putem sa ne facem iubiti pentru acele imperfectiuni.
Angelina Jolie, una din cele mai frumoase femei, se ura pentru ca avea buzele mari si toata lumea radea de ea. Iti vine sa crezi?
Ne putem transforma imprefectiunile in atuuri, daca ne schimbam perspectiva de a le privi.
2. Accepta-te asa cum esti – exercitiul oglinzii
Iti recomand un exercitiu extrem de eficient care iti poate imbunatati imaginea de sine daca il practici cu regularitate.
Timp de 10 minute, in fiecare zi, priveste in oglinda partile corpului tau care nu iti plac. Nu iti place grasimea de pe abdomen? Priveste-o timp de 10 minute pe zi. Iti vine sa spargi oglinda? Inseamna ca mai ai de muncit. O zi, doua, trei, cat va fi nevoie sa te uiti la tine zambind.
3. Bucura-te ACUM
Traim in iluzia ca viata noastra nu se intampla aici si acum. Ca viata noastra va incepe atunci cand vom slabi cele 5 kg, cand vom gasi un partener potrivit, cand vom avea o casa, o masina sau orice altceva. Si in timp ce noi ne proiectam in viitor si ignoram prezentul, viata noastra se intampla. Aici si acum.
Toate complexele si toata suferinta pe care o simtim din cauza lor se cauzeaza faptului ca traim ori in trecut ori in viitor, dar niciodata in prezent.
„Ce se va intampla daca nu ma va place?” „Fostul meu partener mi-a spus ca sunt grasa” „Fosta mea partenera nu era suficient de satisfacuta”
Toate aceste ganduri te saboteaza. Ca sa scapi de ele trebuie sa incetezi sa identifici prezentul cu trecutul sau cu viitorul. Sa traiesti momentul prezent, care este tot ceea ce ai in realitate.
Autoare: Alexandra David
Sursa: mayhem.ro
Comentarii
Trimiteți un comentariu
Primesc cu drag toate comentariile si intrebarile voastre.