Dansul euforic - dansul sufletului
Dansul
poate fi doar o înșiruire de mișcări ale trupului, dar în aceeași măsură poate
fi o manieră prin care să-ți bucuri din plin sufletul și să aduci la
iveală lumina spirituală din inima ta. Pentru
că nu este importantă armonia mișcărilor, ci armonia interioară, dansul euforic
nu are reguli și de aceea nu trebuie să fii un bun dansator ca să-l
experimentezi. Dansând liber, fără să ne punem vreo regulă sau vreo limită, ne
încărcăm cu energii cosmice și ne putem regăsi ușor starea de echilibru
și fericirea. Dansul euforic este o combinație de Yoga dinamică, dans și
meditație prin care avem acces la noi înșine și la sufletul nostru.
Cu
grupele cu care am lucrat teme de dezvoltare personală și vindecare emoțională prin
dans, am descoperit un proces format din șapte etape care conduce la euforizare
și bucurie interioară și de aceea l-am denumit dans euforic:
1. Echilibrare energetică
2. Unificare minte, corp și suflet
3. Flexibilizare
4. Orchestrare emoțională -
eliberarea puterii ascunse interioare
5. Reconectare la euforia
sufletului
6. Iluminare interioară
7. Conștientizare și contemplare
În
dansul euforic se începe cu mișcări lente prin care se conștientizează fiecare
mișcare și se echilibrează fiecare energie. Pe un fundal sonor adecvat,
prin mișcare, se realizează o unificare între corp, minte și suflet. Trupul
este flexibilizat și energiile se trezesc la maxim. Mișcările trupului antrenează o anumită curgere
a energiilor, pe care dansând ajungi să o simți, să o conștientizezi. Deși nu
mulți sunt cei ce obișnuiesc să-și simtă propriile energii, procesul este
destul de simplu. Emoțiile sunt aduse la suprafață și exprimate liber prin
dans. Avem ocazia să ne descătușăm
emoțiile, să ne eliberăm cu ușurință de stresuri și să ne simțim liberi și
fericiți. Lăsând dansul să devină una cu trupul, ne descătușăm puterea
interioară spirituală. În final, se atinge o stare pozitivă euforică ce apare
ca urmare a exaltării tuturor
simţurilor. Ne reconectăm la euforia sufletului și
experimentăm multitudinea energiilor sufletești.
De
fiecare dată descoperim noi și noi energii, de aceea, dansul euforic este
o călătorie interioară mereu plină de surprize și bucurii noi. Prin mişcările
încărcate de sublim, de sacralitate, se trezeşte la viaţă celulă după celulă
până ajungem să devenim un focar de lumină dansantă care se bucură de
plenitudinea libertăţii în întregul univers. Ne echilibrăm energetic și
emoțional, ne vindecăm sufletul și ne trezim spiritual.
Combinăm
dansul cu meditația și astfel descoperim acea lumină
interioară care ne conectează la tot și ne aduce pacea interioară. În
această formă de dans, starea interioară este la fel de importantă ca şi
gesturile pe care le facem. Înțelegem că realitatea ascunsă este cea care
acţionează și induce fiecare mișcare. Conştiinţa
creşte în noi odată cu mişcarea plină de armonie. Ne simțim mai prezenți, mai
conștienți de fiecare clipă, ne bucurăm de viață și de frumusețea ei.
Cursul de dans euforic
este profund experienţial, astfel încât fiecare oră rămâne de neuitat. Cele mai
frecvente descoperiri ale participanţilor sunt că viaţa este un joc
multi-dimensional al energiilor și că sufletul are resurse infinite care oferă
mereu bucurii de nedescris dacă știi cum să le accesezi. Trecând dincolo
de minte, are loc experienţa unificării la un nivel profund de trăire şi
conştientizare.
Dansul euforic poate fi o practică zilnică cu efecte transformaţionale profunde şi puternice prin care este posibilă menținerea echilibrului emoțional și energetic ce asigură o stare de fericire constantă.
Dansul euforic poate fi o practică zilnică cu efecte transformaţionale profunde şi puternice prin care este posibilă menținerea echilibrului emoțional și energetic ce asigură o stare de fericire constantă.
Testimoniale:
Simt cum
particip la viaţa întregului univers a cărui esenţă curge prin fiecare
celulă a corpului meu. Dansez și mă simt eliberată de toate emoțiile
și de toate grijile. Sunt fericită! Alina R, 29 ani, București
Am
redescoperit un spațiu adânc în inima mea unde e foarte multă liniște. Aici
sunt eu însămi și simt bucuria că particip la jocul dintre cer şi pământ. Simt freamătul
vieţii. De câte ori dansez îmi dau seama că e ușor să fiu fericită, dar de
multe ori uit. Roxana A, 32 ani
Când
am ajuns la sală, nu eram într-o stare prea bună. Dansul euforic mi-a readus
zâmbetul pe buze și lumina în suflet. O oră de dans este pentru mine o oră de
relaxare și bucurie. Marian N., 33 ani
ÎNSCRIERE curs de dans euforic: (în fiecare joi începând cu 14 februarie, ora 18 - primul curs GRATUIT)
tel: 0751 620 695
E-mail: evenimente@venus.org.ro
http://venus.org.ro/index.php/ro/cursuri/285-eveniment-de-deschidere-a-cursului-de-dans-euforic
Comentarii
Trimiteți un comentariu
Primesc cu drag toate comentariile si intrebarile voastre.