Andreea Marin - finete, rafinament si putere interioara
Nu o sa va vorbesc despre Andreea Marin, o postare pe facebook a prietenei mele Tania Tita mi-a atras azi atentia si m-a inspirat sa public acest articol despre sau mai bine zis cu ea. Nu o sa vorbesc despre Andreea pentru ca o voi lasa sa vorbeasca despre ea insasi si pe voi sa o simtiti, sa ii intuiti sufletul sub curgerea cuvintelor. Intr-o lume in care vedetele vorbesc despre multe, dar foarte putin despre suflet, Andreea m-a surprins tocmai prin faptul ca leaga totul de suflet. Si asta cu toate ca este o "vedeta" si cu toate ca este o femeie de afaceri.
Stiu, ziarele i-au aplicat deseori eticheta de "prefacuta", dar ascultand-o, ma intreb daca cei mai putin binevoitori nu o considera asa pentru ca ei insisi, neavand o inima suficient de mare, numai prefacandu-se ar putea face actiunile umanitare pe care ea le face (si as mentiona aici cel putin proiectul de ajutor gratuit pentru femei Scoala Mamelor) sau sa vorbeasca despre lucrurile mai putin "mondene" si chiar profunde despre care ea vorbeste cu naturalete si in mod destul de evident, traind mai intai ceea ce spune.
Acum ca e in plin divort de Stefan Banica Jr., orice face sau spune Andreea Marin este analizat de mii de perechi de ochi. Ea este insa constienta de acest lucru si de aceea procedeaza cu aceeasi discretie care o caracterizeaza de cand a devenit o persoana publica.
M-a impresionat cel de-al treilea mesaj postat de ea pe Facebookde de cand a anuntat divortul ei de Stefan Banica. Este o rugaciune deosebita, ce m-a facut sa reflectez asupra relatiei mele cu Divinitatea si cu actul rugaciunii insusi. Iata mai jos mesajul publicat de Andreea:
"Uneori e bine sa ne intoarcem la cele sfinte din noi...
Rugaciunea Parintelui Arsenie Boca
O, iarta-mi Doamne atatea rugaciuni
Prin care-Ti cer doar paine si paza si minuni,
Caci am facut adesea din Tine robul meu
Nu eu ascult de Tine, ci Tu, de ce spun eu,
In loc sa vreau eu, Doamne, sa fie voia Ta
Iti cer intr-una sa faci Tu, voia mea,
Iti cer s-alungi necazul, sa nu-mi trimiti ce vrei
Si sa-mi slujesti in toate, sa-mi dai fara sa-mi iei,
Gandindu-ma ca daca iti cant si Te slavesc
Am drept sa-ti cer intr-una sa faci tot ce doresc.
O, iarta-mi felu-acesta nebun de-a ma ruga
Si-nvata-ma ca altfel sa stau in fata Ta,
Nu tot cerandu-ti Tie sa fii Tu robul meu,
Ci Tu, cerandu-mi mie, iar robul sa fiu eu;
Sa inteleg ca felul cel mai bun de-a ma ruga
E sa doresc in toate sa fie voia Ta.
Binecuvantarea Domnului peste voi, cu al Sau har si cu a Sa iubire de oameni totdeauna, acum si pururea si in vecii vecilor!"
*********
Anima
Va recomand sa priviti si urmatorul videoclip, cel putin de la minutul 25 la minutul 30, este un semmal de alarma, privitor la ignoranta cu care multe dintre noi, femeile, (uitam) sa ne ingrijim sanatatea!
Comentarii
Trimiteți un comentariu
Primesc cu drag toate comentariile si intrebarile voastre.