Barbatul tau este alegerea ta -partea a III-a
Ai incredere in aspiratia profunda a inimii tale?
Daca te simti cu adevarat pregatita sa te deschizi neconditionat in fata iubirii nemarginite, iar barbatul tau se dovedeste incapabil sa creasca, s-ar putea sa fii nevoita sa il parasesti.
Daca angajamentul lui fata de cresterea spirituala si sexuala este instabil, iar inima ta nu poate avea incredere in el, poate ca ar fi timpul sa iti continui drumul fara el. Pastreaza-ti inima deschisa in toata perioada in care simti golul singuratatii, astfel incat iubirea ta sa se maturizeze suficient de mult pentru a atrage catre tine un barbat cu adevarat demn de increderea ta.
Daca iti doresti cu adevarat sa te abandonezi in fata iubirii manifestate prin ambele trupuri, alege un barbat al carui tren se indreapta deja catre o directie mai profunda decat cea care ti-ar permite sa te deschizi singura.
Alege un barbat care te poate deschide mai mult decat ai reusit tu vreodata pana acum. Ai de asemenea grija sa iti alegi un barbat care te poate conduce mai departe decat ai reusi daca ai prelua partial fraiele vietii tale, un barbat care sa se astepte ca si tu sa conduci jocul jumatate din timp.
Un barbat profund si integru se va lasa ghidat de inima lui, care o va ingloba insa in ea si pe a ta, acordandu-si actiunile in functie de reactiile inimii tale si pretuindu-ti intotdeauna reactia. Pe de alta parte, capacitatea lui de a conduce nu va slabi niciodata datorita raspunsului tau si cu atat mai putin se va lasa deturnata de acesta.
Inima lui este deschisa catre toti. De aceea, tinand cont de inimile acestora, actiunile lui se nasc spontan, dintr-o plenitudine a iubirii, fara ezitari. Atunci cand actioneaza, el se pune continuu la unison cu inimile celorlalti (sau cu inima ta), acordandu-si fiecare actiune in beneficiul tuturor.
Ii poti intui cu usurinta angajamentul constant fata de iubire si faptul ca iti ofera neconditionat darurile sale cele mai profunde, astfel incat te poti deschide linistita, oferindu-i la randul tau darurile cu care te-a inzestrat Dumnezeu.
Cererile lui se nasc din iubire, permitandu-ti sa te abandonezi plenar in fata lui si sa ii oferi raspunsul tau. El iti ofera cele mai profunde daruri ale sale, ducandu-te de fiecare data dincolo de hotarele inimii tale, in regatul abandonarii de sine si al expresiei plenare a iubirii.
El ramane deschis in fata lui Dumnezeu, chiar acum, cu sau fara tine, dar recunoaste ca aceasta deschidere poate fi mai plenara daca este practicata in doi decat de unul singur. Iti imbratiseaza inima si iti intuieste imediat raspunsurile, corectandu-si din mers erorile, fara sa ezite, simtul orientarii sale si respectul fata de intelepciunea ta emotionala conducandu-va pe amandoi catre o mai mare plenitudine a iubirii.
Daca nu iti doresti un astfel de barbat, atunci continua sa te descurci singura. Arata-ti neincrederea prin contractia stresata a abdomenului tau si prin vocea ta gatuita. Daca iti doresti insa un astfel de barbat, continua sa practici abandonarea in fata poruncilor iubirii si manifestarea plenara a aspiratiei inimii tale.
-va urma-
Sursa: Extras din lucrarea Draga mea iubita de David Deida,
Editura Kamala http://editura.kamala.ro
**********
Anima
Comentarii
Trimiteți un comentariu
Primesc cu drag toate comentariile si intrebarile voastre.