Cine vrea să iubească ideal?

“Iubitule, vrei să duci gunoiul înainte sau după ce mâncăm?” – iată încă o strategie pentru a-l determina pe Om să facă o treabă. Nu-i dai impresia că atentezi la tihna sa, pari că îi respecţi libertatea de a alege şi nici nu îi impui nimic.

Sună interesant, dar nu e. În spatele acestui mod de a vedea lucrurile se ascunde o lipsă. Pentru că adevărul e că tu nu ştii dacă el o să răspundă intenţiilor tale manipulative. De fapt, în adâncul inimii tale, nici nu-ţi doreşti asta. Pentru că în realitate tu ai vrea să vrea el, nu să facă – nu contează ce – pentru că îi spui tu. Aşa că degeaba încerci să-l determini să joace cum îi cânţi. Nu te bucura dacă reuşeşti, deja eşti singură în joc şi mai devreme sau mai târziu o să suferi. Cu cât ai mai multă nevoie să-l manipulezi, cu atât mai mult dovedeşti că ţi-e teamă că n-o să facă.

Asta apropo de milioanele de sfaturi din revistele pentru femei care încep cu “Cum să-l faci să…” . De nebunia feminină generalizată care vrea să schimbe un bărbat. Lasă-l să fie cum e el. Lasă-l să te surprindă. Ai încredere că o va face.

“Zece lucruri pe care trebuie să le ştii înainte de a intra într-o relaţie”, “Şapte chestii pe care le caută el în tine”,  “Optişpe sfaturi pentru a te mărita sigu-sigur” – şi lista nu se mai termină niciodată. Cât de mult iubesc femeile titlurile astea! Cât de comerciale sunt, totuşi. Eu nu cred că există reţete. Chiar dacă “bărbaţii vin de pe Marte şi femeile de pe Venus”, chiar dacă e adevărat că până la un punct toţi suntem la fel.
Dar dincolo de acel punct, fiecare dintre noi e diferit. N-am văzut nicăieri un articol cu mii de voturi despre cum să cauţi să înţelegi sufletul unui om cu adevărat. Despre cum să iubeşti ca un înger – adică pentru omul respectiv, nu pentru tine – ca să-ţi dea şi să-ţi facă.

Toate rubricile despre “love and sex” din revistele specializate – pe print sau online – te lasă cu impresia că femeile sunt nişte scorpii care neîncetat întind curse pentru bieţii oameni, bărbaţii. Lasă că nici ce îi învaţă pe ei nu e mai cu moţ.

Am obosit de abordarea asta de grădiniţă, în care ne dăm cu fundul de pământ ca să facă toată lumea numai cum vrem noi. Visez la iubiri adevărate, măreţe, triumfătoare. Iubiri care au mereu un DA pregătit, iubiri care sfidează orice imperfecţiune. Care iartă, care înţeleg, care ascultă, care aşteaptă cu răbdare. Care au încredere. Care nu pretind ca celălalt să dea primul dovada. Care se sacrifică.

Haideţi să fim noi primele care iubim. Haideţi să îi privim noi primele ca pe nişte zei, cu sinceritate. Haideţi să fim noi mai bune primele, sunt sigură că ei ne vor răspunde pe măsură. 

Îmi amintesc o fază din adolescenţă. Mă întorceam singură, seara târziu, de la o întâlnire romantică, ştiu că primisem un trandafir roşu. La un moment dat, un individ dubios a încercat să mă abordeze. Eu însă eram atât de transfigurată, lumea mi se părea atât de roz încât l-am privit cu sinceritate ca pe un prinţ. Atât de convinsă, încât a fost dezarmat. În loc să-mi facă o propunere indecentă, a început să-mi explice cât de mult mă respectă şi cât de deosebită sunt în neamul femeiesc. Deci se poate.

Nu vreau să zic că iubirea mea e perfectă, am toate defectele pe care le reproşez la alţii (că altfel nici nu le-aş vedea, sic!). Dar nu-i aşa că se cere o reînnoire? Nu-i aşa că ar fi frumos să se poată şi altfel? Eu încă mai sper şi mai cred. Şi caut. Şi mi-ar fi mai uşor să ştiu că nu sunt singura.

Sursa:  http://puteredefemeie.wordpress.com/