Noaptea cea neagra a sufletului - marturie

Motto: "Finally I see....I let a weak and vain liar hide in my heart". 

Loreena Mckennit - The Dark Night of the Soul

Oamenii ne vor mereu fericiti ca sa se simta bine, noi insine ne vrem mereu macar aparent fericiti, vrem sa "reusim",  in societatea actuala tristetea este un lucru inacceptabil si se prefera "astuparea" durerilor prin orice mijloace - de la dependente la uitatrea de sine - alcool, droguri, agresivitate sau mai "acceptabil": antidepresive, afundarea in munca, "distractii" in care inima nu se bucura, ci doar uita, conversatii fara sfarsit si despicarea firului in 4, reprosuri, cautarea "tapilor ispasitori", ore peste ore de anestezie in fata computerului, jocuri de noroc (de la fotbal si jocuri pe calculator la pariuri si poker) , shopping si mancat compulsiv.

Totul, ca sa evitam suferinta. Totul numai ca sa nu dam fata in fata cu durerea (credem noi), dar de fapt cu noi insine, cu Viata, asa cum e ea, cu modul in care ea ne indruma. Omitem ca in acea durere, ca si in orice bucurie, suntem noi insine. Fugim, dar fugim de noi. Mergem inainte fara sa ne oprim macar o clipa sa ne tragem sufletul, ca soricelul pe roata lui de jucarie, ce ii da iluzia ca merge mai departe. Vrem sa uitam ca si ce ne doare, dar pe noi ne uitam. Trairea constienta a durerii sufletesti ne-ar aduce la liman. 
Acceptarea suferintei ne da sansa sa fim autentici si sa descoperim adevarul inimii noastre.

Va mai amintiti de Byron Katie si de acceptarea de sine prin observare lucida? Am gasit printre marturiile celor ce aplica lucrul cu  cele 4 intrebari din invatatura ei, o scrisoare f frumoasa si sincera, o intelegere aparuta in urma lucrului cu sine, ce mi-a adus aminte de celebra sintagma "Noaptea cea neagra a sufletului". Aceasta metafora desemneaza acele perioade de framantare perceputa ca o crunta suferinta si neliniste existentiala, prin care fiinta umana trece pentru a ajunge mai aproape de lumina, cateva treapte mai sus, spre un nou nivel de intelegere a sensului vietii si a fiintei.

 

Atunci cand suntem pe cale sa facem un salt, atunci cand suntem capabili sa intelegem mai mult, sa ne expansionam si sa cuprindem mai mult, atunci cand suntem gata pentru un nou inceput, perioada premergatoare poate fi o perioada de mare framantare, o durere crunta, nascuta din chiar rezistentele noastre fata de viata, o insingurare benefica sufletului, dar care ne sfasie parca, rupandu-ne de lume, un intuneric perceput astfel pentru ca nu ne-am intors inca ochii spre lumina. 

Sa ne amintim ca si in pantecele matern e intuneric si acolo unde samanta germineaza, si in despartirile care ne conduc spre o iubire si mai mare, si in sfarsiturile care ne lasa la rascrucea intunecoasa, dar ne dau sansa unui  inceput  si mai bun...Inaintea zorilor intunericul e cel mai dens si parca nu sclipeste nicio stea si nu mai avem nicio speranta. 
Si totusi, ultima stea sclipinda ne inmaneaza zorilor de ziua!
Si totusi, orice intuneric trait ne scoate la lumina. 
Tot ce e necesar, este sa acceptam sa ii dam atentie, sa il traim cu inima deschisa.

Nu iti intoarce atentia de la inima ta, nici chiar atunci cand doare. Nu da vina pe cineva, nu o fa sa taca. Intreaba-ti suferinta incotro vrea sa te ghideze?

*********
Anima

Iata si traducerea frumoasei scrisori-marturie, cu cateva mici modificari, care ii dau un caracter mai general:

Sufletul meu, 

te regasesc dupa ani de uitare.  M-a adus fata in fata cu tine suferinta cea grea, dar in sfarsit sunt in stare sa-ti spun: 

Sunt dispus sa trec prin suferinta ca sa ma intorc in suflet si sa fiu cu adevarat eu.. Sunt dispus sa ascult glasul durerii, sa aud ceea ce imi spune ea, ca sa ma cunosc si sa o las sa ma conduca spre ceea ce e bun. Iarta-ma, suflet al meu, ca am trait uitand de tine, in ceata unor "fericiri" meschine si trecatoare, intr-o viata modelata dupa asteptarile celorlalti, insetat fiind de succese sterile.

Sunt dispus sa ma doara durerea asta din piept, sa simt arsura singuratatii, tristetea dezamagirii, greutatea fricii de viitor care apare cand ignor prezentul, deznadejdea instrainarii, gheara indiferentei, sunt dispus sa simt tot ceea ce este necesar ca sa ma regasesc.

Nu am ceea ce imi trebuie ca sa traiesc fara suflet. Si nici nu vreau sa am. Nu vreau sa traiesc pe pilot automat. Nu mai vreau sa ma ascund in rutina, nu mai vreau sa traiesc in uitare de sine, mecanic, imitand. Nu mai vreau sa fac zi de zi aceleasi lucruri, fara sa fiu prezent caci sufletul meu e plecat undeva unde mie mi-e frica sa ajung.

Multumesc acestor evenimente "nefericite" ca mi-au intors fata catre suflet. 

Salveaza-ma, suflete! Vorbeste-mi despre cine sunt eu, cheama-ma spre Fericirea pe care am ignorat-o din teama si comoditate. Cararile sunt abrubte, drumul nu e batatorit,dar e drumul pe care simt cu toata fiinta sa il urmez. Stiu ca tu imi vei da taria.

Am crezut ca eu am, descopar ca eu sunt. Si vreau sa iti daruiesc ceea ce sunt, suflete.

Noaptea neagra a sufletului este un termen folosit pentru a descrie o faza specifica in viata spirituala a fiintei umane. Este  folosita pentru a descrie experienta singuratatii si a dezolarii din viata unui om. Cu toate ca este in mod tipic asociata cu o stare de criza a credintei, traditiile spirituale din intreaga lume se refera la ea ca la o etapa general acceptata ca fiind inerenta in calatoria evolutiei sufletului.