Unde gasim iubirea adevarata? - partea I

La nimeni si nicaieri in afara, ci doar in inima noastra.

Iubirea este o alegere.

IUBIREA cea adevarata, iubirea de dincolo de indragostire (care are si ea farmecul ei), apare exact atunci..,cand indragostirea dispare. Pentru ca atunci incepem in sfarsit sa nu mai fim 4 in relatie -ea, el, ce isi imagineaza ea despre el si ce isi imagineaza el despre ea- si trecem dincolo de ceea ce visam si ne doream cu orice pret; traim in sfarsit realitatea, asa cum ea este, iar viata ne pune in situatia de a ne arata unul altuia adevaratele fete, slabiciunile si nu doar forta, greselile si nu doar calitatile, golurile, imperfectiunile, incertitudinile, problemele... 

Aceasta este provocarea iubirii: putem sa iubim cu adevarat? Suntem capabili sa iubim totul? 

 Caci exact asa ne-ar placea sa fim iubite, nu-i asa? Cu totul, nebuneste, total si neconditionat, din cap pana-n picioare, acum si in eternitate.:)

Oricine are nevoie de iubire si oricine merita sa primeasca iubire. Mai ales tu. Dar daruind vei dobandi; ceea ce daruiesti, aceea primesti.

Atunci cand placerea nu mai este la fel de intensa, caci nu mai are savoarea noului, atunci cand nu mai purtam ochelari roz ce filtreaza adevarul, imbracand realitatea intr-o viziune idilica, cand cel de langa noi greseste (caci este si el om ca orice om si nu Fat-frumos cum credeam :), atunci cand este cu adevarat nevoie de iubire, putem iubi?

Imi aduc aminte o fraza impresionanta descoperita candva pe o carte postala - intr-o palma deschisa, o inima plina de rani avea scris pe ea : "Iubeste-ma atunci cand merit cel mai putin, pentru ca atunci am nevoie cel mai mult"... 

Cuvinte ce merita citite si recitite, intelese si integrate in viata.

Ei bine, iubirea in cuplu, odata trecuta faza inceputului iubirii, ne pune fata in fata cu aceste momente, in care cel iubit e "gol" in fata noastra, ne confrunta cu momente teribile in care ni se pare ca iubitul nostru nu merita sa fie iubit...ca greseste prea tare..ca e altfel decat ni-l doream, ca nu e chiar ceea ce parea, ne dezamageste ...si atunci...abia atunci, daca ALEGEM sa iubim...gasim iubirea adevarata.

Nu undeva, departe, in vise colorate, ci chiari aici, in inima noastra. Aici unde noi suntem stapani si de unde nimeni nu ne-o poate lua vreodata :  in spatiul deschis si cuprinzator al inimii.

Inima are puteri nemarginite, are puterea de a imbratisa viata exact  asa cum este ea, cu toate ale ei (de fapt ale noastre :), de a nu evita adevarul, de a transforma raul in bine, de a ne darui o fericire vie, statornica, reala. Dar inima se trezeste doar atunci cand ne intoarcem la ea, cand o alegem pe ea, cand ii deschidem portile. Traind in minte, proiectand iluzii, indarjindu-ne sa fie lucrurile asa cum le vrem, judecand, respingand, impunandu-ne, inima adoarme. Este acoperita cu un strat "protector" de prejudecati despre ceea ce este bine; ferita de greutati, dar si de lumina. Impovarata de iluzii si asteptari. Treptat inecata in amar.

Caci inima se trezeste folosind-o, inaintand in viata cu pieptul inainte, se deschide prin sacrificiul facut de dragul a ceea ce iubim, se imbogateste daruind. Se intelepteste rezolvand problemele. Se intareste odata cu credinta noastra in bine. Devine puternica iubind. Si atunci...ne reveleaza ca este magica...ca suntem magice;  purtam in ea puteri nesfarsite. Odata calita in focul iubirii, inima devine puternica si plina- plina de resurse, de intelegeri, de tarie, de intelepciune. Si atunci...transforma, vindeca si creste. Transforma raul in bine. Si viata devine o oglinda a inimii, o mare iubire.

*********

Anima

"Iubirea e rabdatoare, iubirea e plina de bunatate, iubirea nu pizmuieste, iubirea nu se-mbufneaza, nu se umfla de mandrie, nu-nfaptuieste nimic necinstit, nu cauta castig pentru sine. Nu se acreste, nu banuieste raul, nu se bucura de strambatate, dar se veseleste de adevar. Iarta totul, crede totul, spera totul, sufera orisice." - Întaia Epistola catre corinteni a Sfantului Apostol Pavel