Dorul de iubit

I-a Elegie pagana

 de Nicolai Costenco

* * *
In cantecul de dragoste e Dansul, numai Dansul,

Prin care toate trec si vesnic toate curg.

Iubitul meu! Nu l-ati vazut, prietene? Printr-insul

Eu doar traiesc; la dansul mereu gandesc, astept

Si-n asteptare, iata, ma copleseste plansul.

Cand o sa vina, mandru, sa-mi cada, bland, la piept?



Ca magura ii este a fruntii inaltime,

Ca sabia de foc ii este gandul, drept,

Si parul i-e ca holda pe-a zarii subtirime

Undind neostoita furtuna-a mintii reci.

Cum este dragul meu, pe lume nu e nime!

Cu ochi ca doua flacari rasfrante-n negre teci,

Rascolitoare flacari ce-n inima se-mplanta;

Si inima aprinsa n-am s-o mai sting in veci!



E-adanca-nfiorarea, iubitul cand cuvanta,

Tot sufletul de gura-i se anina, ca un strop

De ploaie pe o frunza ce-n soare, beata, canta.

Tremurator mi-e tr upul asemeni unui plop.

Si fiecare soapta in mine-i un rasunet

In care viata-mi toata ca pe-o comoara-ngrop.



Cand imi vorbeste, parca, in fiecare sunet

Se parguieste-un vis;   e sopot de izvor,

E rau ce creste-n vuiet, e vijelie, tunet!

Vrajita, uit de vreme, imi pare c-am sa mor,

Cand bratele-i, stapane-mi incolacesc mijlocul.



Sunt trista si subtire, ma mistui de-al sau dor...

Ah, cat de bun imi este si dureros norocul!...

Prietenelor, oare nu vine scumpul meu?

Ah, ce sa fac! nu-mi aflu astampar si nici locul;


El vine! El e. Haide plecati!...

Iubitul meu!

* * * * * * * * *

Anima