Iubirea vesnica
''Este posibilă iubirea veşnică, cu o singură condiţie: să fie suficient de intensă, purificată de accidental, de memorie, nuanţă şi amănunt, de toate elementele prea concrete care au determinat-
„De ce iubim, întotdeauna, cu pasiune? – fiindcă aceasta ne face foarte fericiţi; de ce trebuie să o mărturisim sincer? – fiindcă aceasta îl face fericit pe celălalt; de ce trebuie să căutăm să dovedim aceasta, chiar cu preţul sacrificiului? – pentru a ne da puterea să sperăm că, numai în felul acesta, omenirea va izbuti, într- o bună zi, să- şi lepede egoismul brutal.”
''Iubirea este înrudirea omului cu Dumnezeu. Ea uneşte la maxim persoanele umane fără să le confunde. În iubire se arată plenitudinea existenţei.'' (parintele Dumtru Staniloae)
"Cât timp iubeşti, ierţi." (La Rochefocauld)
"Iubirea este aripa dăruită de Dumnezeu sufletului, pentru ca să urce până la El". (Michelangelo)
"Cand dragostea vorbeste, vocile tuturor zeilor para fi adormite in armonia raiului." (William Shakespeare)
"Cine umbla dupa iubire, n-o va gasi; cine-o da, o primeste inapoi."
"Credinta castiga cel mai mult, umilinta primeste cel mai mult, dragostea insa lucreaza cel mai mult.
Credinta face totul posibil; dragostea face totul usor." (Sfantul Pavel)
"Daca vrei sa fii iubit, iubeste." (Seneca)
"O iubire pe care esti nevoit s-o pazesti nu reprezinta nimic. Dar tocmai asta n-au sa inteleaga niciodata oamenii cu adevarat gelosi" (Octavian Paller)
"Dragostea care o daruim mai departe este singura care o pastram pentru noi." ( Elbert Green Hubbard)
"Dragostea consta in dorinta de a da ceea ce este al tau altuia si de a simti fericirea acestuia ca si cum ar fi a ta." (Emanuel Swdenborg)
"Dragostea este singurul joc de doi in care amandoi pot sa castige."
"Dragostea este spatiul si timpul masurate cu inima." ( Marcel Proust)
"Iubirea e tot ce dorim, iar in final e tot ce-am avut." (Octavian Paller)
********************************************
Anima
Frumoase toate citatele...intr-adevar iubirea este cel mai maret sentiment pe care il putem simti...este cea mai sublima stare...cea mai imbatatoare traire!
RăspundețiȘtergereIubirea este cea care mie personal imi da forta sa trec peste toate greutatile care imi apar in cale, sa ma ridic atunci cand cad si sa o iau de la capat!
citatele sunt foarte frumoase si pline de adevar si invatatura...iubirea pentru mine este un sentiment sublim care ma inalteaza, imi da putere sa trec peste orice si scoate tot ce e mai bun din mine...fara iubire am fi doar niste oameni nefericiti si lipsiti de judecata
RăspundețiȘtergereIubirea... e magie. Esti vrajit, zbori, visezi... vrajesti si tu... o vraja aievea, deschizi inimi incuiate cu lacate de uitari.
RăspundețiȘtergereMy brother recommended I might like this blog. He was totally right.
RăspundețiȘtergereThis post truly made my day. You cann't imagine simply how much time I had spent for this info! Thanks!
Look into my homepage ... raspberry ketone reviews