Iubirea ne invata...
M-ai învăţat, te-am învăţat…
M-ai învăţat să-mi ţin în frâu durerea,M-ai învăţat să-mi spun cinstit părerea,
M-ai învăţat tot tu ce e iubirea,
M-ai învăţat cu un sărut ce-i fericirea.
Te-am învăţat cum este să n-ai teamă,
Te-am învăţat să nu iei relele în seamă,
Te-am învăţat tot eu ce e fiorul,
Te-am învăţat cum să îţi alinidorul.
Am învăţat şi numai împreună,
Să fim doar o fiinţă ţinându-ne de mână,
Am învăţat doar unul de la altul,
Cum să-nfruntăm trecutul şi înaltul.
M-ai învăţat c-o strângere de mână,
Alungă în neant orice furtună,
M-ai învăţat că orice zâmbet oferit,
Redă speranţa în suflet rătăcit.
Te-am învăţat să cânţi când îţi e greu,
Te-am învăţat să râzi cu sufletul mereu,
Te-am învăţat să uiţi mâhnirea din trecut,
Te-am învăţat s-alini gândul tăcut.
M-ai învăţat să am încredere în noi,
Te-am învăţat să mă iubeşti prin ploi,
Am învăţat să fim uniţi când răul ne atinge,
Am învăţat doar împreună că dragostea învinge.
Te-am învăţat să râzi când altul te loveşte,
M-ai învăţat să fiu precum bobocul ce-nfloreşte,
Am învăţat să fim copii când viaţa ne permite,
Am învăţat doar împreună secretul vieţii împlinite.
M-ai învăţat să conturez în versuri gânduri albe,
Te-am învăţat că gelozia sufletul ţi-l arde,
Am învăţat să fim nebuni în lumea asta bună,
Am învăţat că noi suntem reali doar împreună.
Am învăţat să bem şi miere, şi venin,
Am învăţat s-avem în suflet doar senin,
Şi eu, şi tu, din toate am învăţat,
Să nu uităm nicicând de unde am plecat.
Am învăţat tot ce mi-ai dăruit,
Ai învăţat tot ce ţi-am oferit,
Iar dacă toate acestea fost-au învăţate,
Iubirea noastră sigur va merge mai departe.
autoare: Geanina Lisandru
sursa: www.geaninalisandru.wordpress.com
**********************************************
Daca vreti sa cititi si raspunsul plin de iubire matura si profunda al iubitului, va recomand din inima sa intrasti pe blogul Geaninei. Este foarte frumos dialogul lor barbat - femeie.
cu drag,
Daca vreti sa cititi si raspunsul plin de iubire matura si profunda al iubitului, va recomand din inima sa intrasti pe blogul Geaninei. Este foarte frumos dialogul lor barbat - femeie.
cu drag,
Anima
Mă onorează preluarea acestor versuri. Este o poezie tare dragă sufletului meu.
RăspundețiȘtergereTe îmbrăţişez cu toată dragostea!
multumesc din suflet, Gianina!
RăspundețiȘtergereFie ca binecuvantarea iubirii sa iti lumineze sufletul si viata mereu!
Ne iubim şi astfel viaţa este aşa cum vrem noi să fie.
RăspundețiȘtergereCristi are lacrimi în ochi de emoţie.
Mulţumim şi îţi urăm zile pline de iubire alături de cei dragi!
intr-adevar minunata iubirea lor si atat de frumos exprimata!!!!!!!!!felicitari!!!!!!
RăspundețiȘtergere